Feeds:
Posts
Comments

Archive for December, 2013


Dupa finala campionatului mondial din 2005, in care a fost invinsa de catre o Rusie imbatabila la acea vreme, echipa nationala de handbal a Romaniei nu a mai realizat performante deosebite, in ciuda faptului ca multe dintre componentele nationalei au fost si sunt jucatoare de exceptie. Incet-incet, Luminita Hutupan, Steluta Luca, Simona Gogarla, Narcisa Lecusanu, Cristina Varzaru, Carmen Amariei si multe alte handbaliste talentate s-au retras din cauza varstei, iar sperantele noastre la performante de nivel inalt paleau semnificativ, odata cu retragerea generatiei de exceptie care castiga entuziasmant mondialele de junioare in ’99…

Campionatul Mondial de Handbal Feminin de la sfarsitul lui 2013 ne-a gasit, asadar, cu un lot plin de jucatoare foarte tinere insa talentate si puternice, si cu cateva piese grele, experimentate, calite ani de-a randul in jocurile tari din Liga Campionilor. Pe banca, acelasi Tadici. Mereu controversat, hulit de multi, detestat mereu de Amariei, injurat de cativa dintre “cunoscatorii” handbalului… Hulit, insa experimentat. Injurat, insa toba de handbal. Controversat, dar respectat de catre handbaliste.

Obiectivul? Niciunul, cu exceptia formarii unei nationale puternice, pentru viitoarele campionate europene si mondiale. Si tocmai asta este, probabil, avantajul nostru. Romanii nu stiu sa joace sub presiune. Cedeaza psihic si se blocheaza fizic. Numai generatia fantastica a lui Hagi stia sa-si onoreze statutul de favorita si nu ierta niciun adversar care pornea cu sansa a doua.

Dupa doua meciuri de incalzire, cu Tunisia si Australia, a venit primul meci dificil. Primul meci adevarat de handbal de la mondialele din Serbia. A fost un meci in care romancele s-au batut, efectiv, singure. Am pierdut la trei goluri diferenta, insa am ratat 6 aruncari de la 7 metri!…

Pentru a nu intalni un adversar puternic in faza a doua a competitiei si a avea sanse mari de a ajunge in sferturi, Romania devenea, astfel, obligata sa castige cu Ungaria. Unguroaicele, favorite clare. Si teoretic si practic. Cu jucatoare de valoare mondiala, construind o echipa omogena in jurul cosmarului romanesc Anita Gorbitz (care ne-a refuzat constant castigarea Ligii Campionilor, inclusiv in aceasta vara cand Gyor a trecut de Oltchim desi echipele au fost practic egale in cele doua manse), unguroaicele sunt printre favoritele la castigarea Mondialului din Serbia. Romanii, insa, spera… In primele trei meciuri Romania a aratat bine. O echipa destul de inchegata, in ciuda numelor noi din lot, o echipa agresiva si destul de eficienta. O echipa care a invatat sa fie rabdatoare, o echipa care incepe sa arate un psihic redutabil.

Meciul a inceput prost pentru Romania, cu o serie de decizii ciudate ale arbitrilor din Coasta de Fildes. Unguroaicele s-au instalat la conducere, cu 3 goluri avans, si pareau ca nu vor avea probleme in castigarea meciului. In tribune, valuri de rosu si verde pe fond alb, si scandari puternice in favoarea unguroaicelor. Sper sa ma fi inselat, insa mi s-a parut chiar ca aud, la un moment dat, celebrul “Tiganii, tiganii!”, scandarea favorita a ungurilor cand intalnesc echipe romanesti…

Inclestarea se echilibreaza, insa, si romancele se tin mereu la maxim doua goluri de unguroaice. Cei doi portari, Ungureanu si Kiss fac minuni in propriile porti. Arbitrii dicteaza cateva eliminari de 2 minute pentru romance, care in agresivitatea apararii fac exces de zel. In special Tacalie, care sta pe banca timp de patru minute. Romania imi pare alta echipa fata de ceea ce ne obisnuise… E o echipa agresiva, o echipa tehnica, o echipa care se apara avansat. Unguroaicele practic nu pot dechide flancurile, extremele maghiare someaza. In tot meciul au inscris o singura data de pe extreme! Un lucru si mai interesant este ca nici pivotii maghiari nu au succes. Apararea Romaniei este ermetica si artagoasa. In atac, insa, suferim din nou la eficacitate. O aruncare de la 7 metri ratata, ca in meciul cu Germania, si doua ocazii unu contra unu ratate…

Chiar daca in prima repriza jucam de trei-patru ori in cinci contra sase, Romania se apara excelent in inferioritate numerica. Mai mult, inscrie pe contra-atac, reducand diferenta la un singur gol la finalul primei reprize. Arbitrii nu sunt, insa, de acord, si dicteaza penalty pentru Ungaria. Bestia neagra Anita Gorbitz se duce aroganta catre punctul de la 7 metri, priveste superior catre Paula Ungureanu, fixeaza mingea cu priza de gimnasta, si trage. Mingea zboara la 2-3 centimetri de figura Paulei, care se uita perplex catre Gorbitz. Un gest descalificant, care sterge practic toate meritele Anitei din acest meci… O lipsa incredibila de fair-play, din partea unei jucatoare de valoare mondiala… In acel moment am stiut ca Romania va castiga. Un astfel de gest nu ramane nepedepsit de catre zeii sportului. Un mare campion este cu adevarat valoros doar daca isi respecta adversarii. Anita Gorbitz se scoate, prin astfel de gesturi, de pe lista marilor sportivi…

Repriza a doua incepe la fel de prost ca si prima… Dupa inca o eliminare si doua atacuri ratate, Ungaria de distanteaza din nou la 3 goluri diferenta. E momentul in care fetele au arata ca au mentalitate de invingatoare si ca pot deveni candva campioane. E ceva fundamental diferit fata de ceea ce am mai vazut pana acum la nationala Romaniei. E puterea de a reveni si de a recupera distanta fata de adversar, chiar daca pare extrem de dificil. E puterea de a avea rabdare si de a lovi la momentul oportun. Romania sufera a cincea eliminare de doua minute, la o faza la care nici Nechita nu intelege de ce a fost eliminata si cu atat mai putin de ce s-a dat 7 metri pentru Ungaria.

E momentul psihologic al partidei. Paula apara cu un reflex incredibil aruncarea de la 7 metri, si pastreaza scorul de 12-14. Urmeaza doua minute fantastice, in care Romania egaleaza in inferioritate numerica. Dupa reintrarea Adei Nechita, Romania preia conducerea. Ungaria acuza socul psihologic al pierderii controlului unei partide care parea ca le este la discretie, si fac greseli in aparare dar mai ales in atac. Prima eliminare de 2 minute pentru unguroaice vine abia in minutul 50!!! Romania se distanteaza la 4 goluri si nu ne mai da emotii pe final, ca in alte partide. In cele 3 time-out-uri solicitate catre finalul partidei, romancele arata o determinare si o concentrare fantastice. E ambitia marilor campioane, conditia sine-qua-non a performantelor de nivel inalt. Tadici  le mobilizeaza exemplar, trasand cateva indicatii formale pieselor grele ale echipei. Elisei, Nechita si Neagu stiu foarte bine ce au de facut. E victoria lor, si nu o vor scapa printre degete pentru nimic in lume!

Paula Ungureanu a facut o repriza secunda fantastica. A luat doar sase goluri din saptesprezece suturi la poarta si a aparat penalty-ul care a schimbat soarta partidei. De altfel, meritele sale au fost recunoscute la final, cand a luat premiul pentru cea mai buna jucatoare a meciului.

Extremele noastre au fost peste cele maghiare. Elisei si Nechita au facut un meci foarte bun, si au inscris impreuna de trei ori mai multe goluri decat flancurile unguroaicelor. Bradeanu si Neagu au jucat bine, agresiv, inventive in atac, au incrucisat repetat si au dezorganizat de cateva ori apararea maghiara, pasand la pivotul Manea si fortand multe aruncari de la 7 metri si goluri de pe semicerc. Chiar daca au ratat destul de mult (50% eficacitate), au fost piesa de rezistenta a atacurilor noastre pozitionale. Nici tinerele nu s-au lasat mai prejos, atat cat au jucat. In special Marin, Buceschi si Chiper, care au incris fiecare de cate doua ori. Un lucru remarcabil este ca din lotul Romaniei numai Dinca nu a fost folosita in acest meci, in timp ce unguroaicele au tinut tot timpul pe banca patru jucatoare! Poate de asta au si cazut pe final, multe dintre ele jucand mai mult de 55 de minute. Per total, insa, Gorbitz, Bulath, Zacsik si Tomori au facut un meci bun, nefiind ajutate de catre colege sa mentina avantajul de pe tabela de marcaj.

Finalul ii gaseste pe romanii din sala de la Novi Sad cantand fericiti, iar pe fetele noastre imbratisandu-se satisfacute de performanta de a bate o candidata la titlul mondial. E un meci care poate reprezenta inceputul unei echipe extreme de puternice a Romaniei. E adevarat, in cativa ani experienta din randul handbalistelor noastre se va diminua, odata cu retragerea marilor sportive care alcatuiesc acum scheletul echipei nationale. Insa tinerele din lotul actual ne dau sperante ca vom avea din nou de spus, in curand, un cuvant important in lumea handbalului feminin mondial.

Bravo Romania! Ne vedem in finala!

Advertisements

Read Full Post »


Ieri noapte am vizionat trei emisiuni cu totul speciale, trei inclestari intelectuale deosebite, demne de numele show-ului “Profesionistii”. Spre rusinea mea, am urmarit in direct destul de putine dialoguri ale celebrei realizatoare de televiziune Eugenia Voda, cu diversii ei invitati, insa ma straduiesc din rasputeri sa ma revansez… Unii dintre invitati au fost cu adevarat oameni deosebiti, oameni care reprezinta etaloane de inteligenta, de excelenta in propria meserie, de onestitate, de virtute forte. Altii mai putin interesanti, mai putin merituosi, mai putin reusiti ca simboluri nationale. In mare parte, insa, dialoguri extreme de interesante, care-ti fura ceasuri intregi din timpul liber fara sa te prinzi decat la final…

Scurtand vorbaria, am urmarit trei dialoguri extrem de interesante intre Eugenia Voda, pe de-o parte, si Gheorghe Dinica, Andrei Plesu si Cristian Tudor Popescu pe de alta parte.

Gheorghe Dinica a reprezentat, pentru mine, o surpriza imensa, facilitata de faptul ca s-a ferit intotdeauna sa apara in emisiuni de televiziune sau sa dea interviuri. Este incredibil cat de diferit era omul Gheorghe Dinica de actorul Gheorghe Dinica. Puternic, feroce, (cum l-a caracterizat Eugenia), dominant, spontan, viclean, elegant, dur, elevat si sarmant ca actor. Ca om, insa, pus in fata camerelor de luat vederi fara sa fie nevoit sa joace vreun rol, ci sa poarte o discutie simpla, a aratat o personalitate cu totul diferita. Stingher in multe momente, cu dificultati de exprimare, cu o cultura limitata si cu o inteligenta medie, cu raspunsuri foarte putin elaborate… Un om extrem de talentat ca actor, cu o copilarie cumplit de grea, cu o tinerete marcata de norocul de a intalni cativa oameni care l-au propulsat rapid in meserie, cu o viata in care a preferat sa evite responsabilitatile majore si sa se distreze cu prietenii la Boema (Vagabondul vietii mele)… Desigur, latura lui umana complet mediocra nu-i stirbeste absolut deloc cariera fabuloasa de actor. Ramane, in opinia mea si a multor altora, unul dintre cei mai mari actori romani din toate timpurile. Insa in spatele rolurilor fantastice pe care le-a facut de-a lungul vietii, romanticul Dinica a fost un om simplu, mediocru, temator, chiar timid in anumite momente. Este incredibil cat de mult te poti insela, cateodata, daca faci confuzii intre actor si personajele pe care le interpreteaza. De multe ori magistral, de altfel…

Spre deosebire de maestrul Dinica, Andrei Plesu a fost si este un personaj destul de activ in media romaneasca, deci discutia cu Eugenia Voda nu a facut altceva decat sa confirme parerea pe care o aveam, deja, despre el. Un om extrem de inteligent, cu o cultura vasta, cu o exprimare elaborata si foarte densa, cu un consistent continut util in mesajele pe care le transmite. Un om capabil sa faca glume pe seama propriei personae, un om care se cunoaste pe sine extrem de bine, capabil sa analizeze destul de obiectiv propriile experiente de viata, un om care nu se sfieste sa-si recunoasca defectele, un om ajuns la maturitatea intelectuala, dar care inca are o contributie semnificativa de adus constiintei colective a romanilor in general si culturii romanesti in special. Ceea ce m-a surprins cel mai mult la Andrei Plesu nu sunt, insa, inteligenta sclipitoare, exprimarea elaborata sau cultura uimitoare, ci iubirea care-i caracterizeaza vorbele, care-i lumineaza ochii si care-i insufleteste inima. E un om care iubeste sincer si consistent. Un om care pretuieste valorile (culturale si nu numai), un om care iubeste Divinitatea. Credinta este, pentru Andrei Plesu, unul dintre cei mai importanti vectori ai interactiunii umane cu Divinul si cu rezultatele creatiei Divine. Este deloc surprinzator ca un om care iubeste artele si esteticul este definit, in acelasi timp, de o credinta nedisimulata. Ceea ce surprinde, insa, e luciditatea cu care vorbeste despre iubire si despre credinta, constientizarea faptului ca a identificat valorile fundamentale ale vietii umane, ca se afla deja pe o traiectorie asimptotica spre ideal…

Cristian Tudor Popescu este un om foarte inteligent, insa limitat. Pentru ca inteligenta rece, seaca, exclusiv rationala, ascutimea mintii fara emotie, fara simtire, fara sentiment, devine uneori banala, alteori plictisitoare. Am ascultat un intelectual frigid, un om incapabil sa exprime emotii, care uneori pare incapabil chiar sa le si simta. Lipsa de toleranta nu se poate nicicand ridica la rang de virtute. Lumea nu poate fi vazuta exclusiv prin prisma regulilor matematicii sau a axiomelor ingineresti. Este incredibil cat de reci sunt ochii acestui om, cat de dur poate fi cu sine insusi si cu toti cei din jurul lui. Lipsa scanteii din privire ii goleste uneori de continut enunturile de altfel predominant coerente si bine structurate. Nevoia subconstienta de a soca prin duritate, de a impresiona prin violenta verbala si prin continutul taios, tendinta de a omite mereu, cu regularitate, partea plina a paharului si de a privi constant cu pesimism si cu indoiala tot ce-l inconjoara, fac din Cristian Tudor Popescu un om interesant prin constructia logica a mesajului, dar plictisitor prin lipsa lui de empatie de sensibilitate. Am observant ca i-a devenit comod sa se ascunda in spatele etichetei de nebun, pe care multi i-au lipit-o in mod probabil eronat. Insa faptul ca cei pe care a ales sa-i evoce in dialogul cu Eugenia sunt oameni care fie au innebunit, fie au murit, fie au innebunit si apoi au murit, sugereaza discret o anumita doza de atractie catre morbid, catre esteticul uratului, catre delirul suprem…

Rezumand, au fost trei ore extreme de interesante, trei ore intense, trei ore incarcate de vibratie intelectuala si de talent original. Imi plac dialogurile Eugeniei Voda cu profesionistii romani, insa stau serios in cumpana daca sa mai urmaresc sau nu inregistrarile emisiunilor sale. Pe YouTube, unele dintre cele mai vizionate interviuri sunt cele cu Tataee, “profesionistul” muzicii romanesti, Monica Macovei, “profesionista” comuinsta a procuraturii romane si cu Gainusa, “profesionistul” televiziunii si radionului din Romania… Asta spune multe…

Read Full Post »