Feeds:
Posts
Comments

Archive for the ‘Personalitati romanesti’ Category


In urma cu aproape doi ani eram imbracat intr-un tricou albastru, pe ultimul rand al tribunei a doua a Salii Polivalente din Bucuresti, incurajand-o din rasputeri pe Oltchim Ramnicu Valcea in semifinala Ligii Campionilor… Sala arhiplina, iar adversare unguroaicele de la Gyor, cu Gorbitz in mare forma… Un meci bun al fetelor noastre, insa insuficient pentru a castiga, chiar daca o aveam pe marea Bulatovici in echipa… Am pierdut la trei goluri diferenta. La retur, in Ungaria, am facut un meci fabulos si am castigat tot la trei goluri, insa unguroaicele au mers mai departe pentru ca inscrisesera mai mult in deplasare…

Dupa acest episod, echipa din Valcea s-a destramat intr-un timp record, cei din conducere nefiind capabili sa gaseasca sustinere financiara pentru a mentine echipa pe linia de plutire. A fost momentul in care am crezut ca totul s-a terminat si ca vom pierde pentru multa vreme contactul cu handbalul feminin de mare performanta…

Iata, insa, ca viata iti rezerva surprize! Ne aflam in primavara anului 2015, iar perspectivele handbalului romanesc feminin sunt mai roz ca niciodata! Campioana Romaniei, Baia Mare, s-a calificat in sferturile de finala ale Ligii Campionilor, dupa ce a intrat in a doua faza a grupelor fara niciun punct si are sanse substantiale de a ajunge in semifinalele de la Budapesta, din mai! Iar in campionatul intern exista o alta echipa, cel putin la fel de buna ca Baia Mare! Este vorba despre CSM Bucuresti, aflata pe 2, la un punct in spatele baimarencelor, dar doar pentru ca au fost penalizate de catre federatie…

Lupta dintre aceste doua cluburi este extrem de interesanta si oricare dintre ele poate castiga liga interna. Insa nu acest lucru este imbucurator, ci faptul ca ambele echipe sunt de nivel european. Multe dintre titularele nationalei Braziliei, campioana mondiala en-titre, joaca la aceste doua cluburi, in compania selecta a unora dintre cele mai bune handbaliste romance si a altor catorva handbaliste de mare clasa, in special rusoaice.

Ce inseamna o liga interna puternica? Inseamna o crestere constanta si consistenta a nivelului jucatoarelor romance, chiar daca la echipele din varful clasamentului joaca multe vedete din strainatate. Inseamna omogenizare, inseamna crestere valorica, inseamna adoptarea mentalitatii de invingatoare. Iar acest lucru nu este neaparat benefic prin prisma posibilitatii ca una dintre echipele romanesti sa castige, in sfarsit, Liga Campionilor (daca nu in 2016, macar in 2017), ci mai degraba prin faptul ca reprezinta laboratorul intern al unei nationale puternice, capabile sa atace primele trei locuri la urmatorul campionat mondial.
Perspectivele sunt chiar si mai interesante tinand cont ca, in vara anului trecut, junioarele romance deveneau campioane mondiale in Macedonia, spulberand nume grele ale handbalului feminin mondial.

Nimic nou, vor spune unii… In ultimele doua decenii am avut multe generatii de exceptie, insa rezultatele nu au fost niciodata pe masura talentului jucatoarelor, chiar daca la nivel de cluburi majoritatea au activat mereu la superlativ. Cu alte cuvinte, in afara de accidentul fericit din 2005, cand implacabila Rusie ne rapea brutal visul de a deveni din nou campioanele lumii, Romania a dezamagit constant la nivel de nationala feminina, terminand mai mereu mult prea jos in clasamentul final al marilor competitii internationale de senioare.

Cauzele? Multiple si mult prea complexe si diverse pentru a fi analizate aici. Insa cel putin in ultimii ani, una dintre cauzele clare ale insucceselor si lipsei de randament ale Romaniei in competitiile internationale au fost antrenorii. Orgoliosi, cu mentalitati depasite, lenti si mai degraba reactivi decat proactivi, semi-profesionisti, slabi strategi si dezastruosi la capitolele mobilizare si psihologie… In frunte cu eternul Tadici, acesti antrenori au compromis sistematic sansele unor generatii de handbaliste de exceptie de a performa pe masura talentului lor la cel mai inalt nivel, nu numai la echipele de club ci si la echipa nationala.

20 martie 2015. Cluj. Noua Sala Polivalenta din oras, acum cea mai mare din tara (7000 de locuri, dar capacitatea maxima este de 10000 de spectatori), gazduieste celebrul turneu Carpati, ajuns deja la editia cu numarul 47. Un turneu prestigios dar care isi cam pierduse, in ultimii ani, din greutate si din interesul publicului.

Sala plina, cu spectatori entuziasti si destul de activi, chiar daca uneori crainicul salii simte nevoia sa-i mobilizeze si sa-i ridice de pe scaune. Spiritul national sanatos, steagurile tricolore si prezentarea in stil NBA a jucatoarelor noastre prefateaza o seara importanta pentru Romania. E seara in care intalnim Brazilia, actuala campioana mondiala. E adevarat, este doar un meci amical, iar multe dintre brazilience au venit la Cluj de la Baia Mare si de la Bucuresti, insa un test cu campioana lumii este intotdeauna un prilej de sarbatoare.

402950_402950_handbal_suporteri_prezenta_mare
Copyright Digi Sport Romania

E pentru prima data cand echipa nationala a Romaniei are pe banca un strain. Un suedez respectabil, atat ca varsta cat si ca trecut profesional, fost castigator al Ligii Campionilor. Un profesionist adevarat, un tehnician calculat si echilibrat. Thomas Ryde. E schimbarea de care avea nevoie generatia actuala de handbaliste romance. Un antrenor profesionist, capabil sa le mobilizeze in momentele dificile si sa le aseze tactic pentru un randament optim. E antrenorul care in timpul unui time-out (cerut oportun) le arata fetelor o schema cu care vor inscrie, sau cu care vor preveni un gol advers, nu care va tipa la ele, zdruncinandu-le increderea si bulversandu-le…

Simt ca e momentul ca aceasta generatie sa atinga apogeul, iar acest lucru poate fi posibil sub indrumarea acestui profesionist. Avem un lot extrem de valoros, cu multe jucatoare de talie mondiala. O avem pe Cristina Neagu, un fel de Messi in varianta feminina. O avem pe Paula Ungureanu, unul dintre cei mai buni portari din lume. Avem extreme fabuloase, cum sunt Nechita si Elisei, iar in teren si pe banca sunt extrem de multe nume grele ale handbalului mondial. Bradeanu, Manea (acum accidentata, insa in curand inapoi in echipa), Pintea si mai tinerele dar extrem de talentatele Chintoan, Dinca, Chiper, Zamfir, Perianu si altele.

De partea cealalta, campioanele mondiale in varianta completa, cu exceptia Eduardei Amorim, cea mai buna jucatoare a lumii in 2014, secondata de Cristina Neagu. Nu voi insista asupra meciului, desfasurarea acestuia nefiind esentiala, in acest moment. Voi remarca, totusi, doua aspecte. Am invins campioana mondiala in stil de mare echipa (27-19, la pauza 13-9), conducand meciul de la un capat la celalalt, cu o aparare agresiva si un atac extrem de eficient, atat pe faza de atac pozitional cat se pe contra-atac, am inscris din toate pozitiile si cu aproape toate jucatoarele iar Paula a avut din nou o prestatie excelenta. Insa cea mai importanta este schimbarea de atitudine, venita odata cu schimbarea antrenorului. Avem omogenitate, avem mentalitate de invingatoare, avem premisele de a performa fara a oscila in eficacitate si stabilitate psihica. Avem, in sfarsit, toate conditiile pentru a da nastere unor performante notabile, si la nivel de echipa nationala.

Sa asistam, oare, la nasterea viitoarei campioane mondiale? De ce nu? Desigur, pana la Mondiale avem de trecut de barajul cu Serbia, insa la felul in care evolueaza acum lucrurile in privinta echipei nationale, numai o nesansa teribila ne-ar putea opri accesul in grupele turneului final de la sfarsitul anului.

In orice caz, e o seara fericita. E inceputul unui vis frumos, care presupune performante notabile in handbalul feminin romanesc, atat la nivel de cluburi cat si la nivel de echipa nationala.

Hai Romania!!!
Hai Baia Mare!
Hai CSM!

P.S. Iar daca tot vorbim de performante de nivel mondial, sa ne pregatim sa savuram inclestarea dintre Simona Halep si Serena Williams de la Indian Wells!… O mare campioana la apus de cariera contra unei mari campioane in devenire. Hai Simona!

Advertisements

Read Full Post »


Acum o luna si ceva, Simona declara pentru presa australiana, la Melbourne, ca momentul care i-a declansat ascensiunea fabuloasa din ultimele 10 luni a fost partida castigata impotriva Agnieskai Radwanska. A fost momentul in care, spunea Simona, a realizat ca poate bate orice jucatoare din top 10 WTA.

Iata-ne azi, la mai bine de 10 luni de la acel moment, martori la inca un meci fantastic intre Simona si Agnieska. Doha 2014, semifinale. Romanca venea dupa un sfert incredibil importiva numarului 7 mondial, Sara Errani (6-2, 6-0), etichetat de catre Simona drept “cel mai bun meci al carierei sale de pana acum”, iar Radwanska stia ca va trebui sa joace cel mai bune tenis posibil pentru a ajunge in finala.

Meciul a inceput ezitant pentru Halep, care uneori are tendinta sa intre in anumite meciuri neconcentrata suficient. Primul set a decurs in favoarea polonezei pana la 5-2, presarat cu greseli nefortate ale Simonei si cateva mingi castigatoare ale Agnieskai. A urmat, insa, o serie absolut fabuloasa de 8 game-uri consecutive castigate de catre Halep, asigurandu-i primul set si un avantaj de 3 jocuri in setul al doilea. Pana la accesul in finala nu a mai fost decat o chestiune de timp. Moralul Radwanskai a scazut incet-incet, in special pe cele doua re-break-uri ale Simonei din setul secund. Cateva zvacniri de orgoliu, cateva mingi superbe ale frumoasei poloneze, numarul patru mondial, insa doar atat. La 2-5 in setul al doilea, Agnieska a stiut ca s-a terminat. Felul in care s-a indreptat catre scaun spunea totul…

Dupa sfertul nereusit de la Australian Open, Simona a fost eliminat in primul tur, la Paris, de catre o jucatoare promitatoare insa nu stralucita. Parea ca trece printr-un moment greu, ca nu se regaseste, ca e intr-o scadere de incredere in propriile forte, ca echipa pe care acum o face cu antrenorul Wim Fisette nu este deocamdata una redutabila… Insa dupa cateva meciuri frumoase la Fed Cup, alaturi de Sorana si Niculescu, Simona a inceput sa defileze la Doha, ajungand in finala dupa ce a spulberat, efectiv, numerele 4 si 7 WTA.

Entuziasmant nu este neaparat faptul ca Simona poate castiga maine al saptelea turneu din cariera, ci felul in care a ajuns in finala. Un tenis agresiv, cu multe schimbari de directie, cu cross-uri scurte, cu un backhand fabulos, cu mingi care atingeau mai mereu liniile terenului, cu multe mingi castigatoare si putine greseli nefortate. A zdrobit-o pe Radwanska intr-un stil de mare campioana. A batut-o in stilul Serenei Williams, desi ca forta si ca gabarit este la jumatate fata de campioana americana. Iar finalul… E absolut uimitor cat de inteligenta, de modesta si de simtita este aceasta fata! Gratioasa, eleganta, frumoasa si curajoasa. Un interviu superb, intr-o ambianta incredibila, plina de staguri ale Romaniei si de romani, la mii de kilometri de casa…

Am vazut in ea potentialul unui loc in primele cinci jucatoare ale lumii, acum noua luni, si asteptarile nu-mi sunt inselate. Simona Halep este o jucatoare de top 5 WTA, daca nu chiar de top 3. Probabil in 2015 va fi pregatita sa castige primul ei turneu de Grand Slem, insa pana atunci are de aparat turneele castigate in a doua jumatate a anului trecut, unul dintre le chiar la BUCURESTI (inlocuirea Budapestei cu Bucurestiul a fost confirmata official de catre WTA, acum cateva saptamani)!!!

Singurul aspect dezamagitor al acestul regal tenisistic?… Cei doi “comentatori” Digi Sport… Ionut Angheluta si Cristi Mandru… Total pe langa tenis, ridicoli, penibili… I-as pune sa asculte timp de 3 ani comentariile celor de la EuroSport, sa-si ia notite meticuloase, iar apoi i-as lasa sa incerce sa comenteze din nou un meci de un asemenea calibru… Bravo Simona! Bafta maine in meciul cu Kerber! Al saptele titlu din cariera e doar la o ora de tenis bun departare! Te iubim!

Read Full Post »


Ieri noapte am vizionat trei emisiuni cu totul speciale, trei inclestari intelectuale deosebite, demne de numele show-ului “Profesionistii”. Spre rusinea mea, am urmarit in direct destul de putine dialoguri ale celebrei realizatoare de televiziune Eugenia Voda, cu diversii ei invitati, insa ma straduiesc din rasputeri sa ma revansez… Unii dintre invitati au fost cu adevarat oameni deosebiti, oameni care reprezinta etaloane de inteligenta, de excelenta in propria meserie, de onestitate, de virtute forte. Altii mai putin interesanti, mai putin merituosi, mai putin reusiti ca simboluri nationale. In mare parte, insa, dialoguri extreme de interesante, care-ti fura ceasuri intregi din timpul liber fara sa te prinzi decat la final…

Scurtand vorbaria, am urmarit trei dialoguri extrem de interesante intre Eugenia Voda, pe de-o parte, si Gheorghe Dinica, Andrei Plesu si Cristian Tudor Popescu pe de alta parte.

Gheorghe Dinica a reprezentat, pentru mine, o surpriza imensa, facilitata de faptul ca s-a ferit intotdeauna sa apara in emisiuni de televiziune sau sa dea interviuri. Este incredibil cat de diferit era omul Gheorghe Dinica de actorul Gheorghe Dinica. Puternic, feroce, (cum l-a caracterizat Eugenia), dominant, spontan, viclean, elegant, dur, elevat si sarmant ca actor. Ca om, insa, pus in fata camerelor de luat vederi fara sa fie nevoit sa joace vreun rol, ci sa poarte o discutie simpla, a aratat o personalitate cu totul diferita. Stingher in multe momente, cu dificultati de exprimare, cu o cultura limitata si cu o inteligenta medie, cu raspunsuri foarte putin elaborate… Un om extrem de talentat ca actor, cu o copilarie cumplit de grea, cu o tinerete marcata de norocul de a intalni cativa oameni care l-au propulsat rapid in meserie, cu o viata in care a preferat sa evite responsabilitatile majore si sa se distreze cu prietenii la Boema (Vagabondul vietii mele)… Desigur, latura lui umana complet mediocra nu-i stirbeste absolut deloc cariera fabuloasa de actor. Ramane, in opinia mea si a multor altora, unul dintre cei mai mari actori romani din toate timpurile. Insa in spatele rolurilor fantastice pe care le-a facut de-a lungul vietii, romanticul Dinica a fost un om simplu, mediocru, temator, chiar timid in anumite momente. Este incredibil cat de mult te poti insela, cateodata, daca faci confuzii intre actor si personajele pe care le interpreteaza. De multe ori magistral, de altfel…

Spre deosebire de maestrul Dinica, Andrei Plesu a fost si este un personaj destul de activ in media romaneasca, deci discutia cu Eugenia Voda nu a facut altceva decat sa confirme parerea pe care o aveam, deja, despre el. Un om extrem de inteligent, cu o cultura vasta, cu o exprimare elaborata si foarte densa, cu un consistent continut util in mesajele pe care le transmite. Un om capabil sa faca glume pe seama propriei personae, un om care se cunoaste pe sine extrem de bine, capabil sa analizeze destul de obiectiv propriile experiente de viata, un om care nu se sfieste sa-si recunoasca defectele, un om ajuns la maturitatea intelectuala, dar care inca are o contributie semnificativa de adus constiintei colective a romanilor in general si culturii romanesti in special. Ceea ce m-a surprins cel mai mult la Andrei Plesu nu sunt, insa, inteligenta sclipitoare, exprimarea elaborata sau cultura uimitoare, ci iubirea care-i caracterizeaza vorbele, care-i lumineaza ochii si care-i insufleteste inima. E un om care iubeste sincer si consistent. Un om care pretuieste valorile (culturale si nu numai), un om care iubeste Divinitatea. Credinta este, pentru Andrei Plesu, unul dintre cei mai importanti vectori ai interactiunii umane cu Divinul si cu rezultatele creatiei Divine. Este deloc surprinzator ca un om care iubeste artele si esteticul este definit, in acelasi timp, de o credinta nedisimulata. Ceea ce surprinde, insa, e luciditatea cu care vorbeste despre iubire si despre credinta, constientizarea faptului ca a identificat valorile fundamentale ale vietii umane, ca se afla deja pe o traiectorie asimptotica spre ideal…

Cristian Tudor Popescu este un om foarte inteligent, insa limitat. Pentru ca inteligenta rece, seaca, exclusiv rationala, ascutimea mintii fara emotie, fara simtire, fara sentiment, devine uneori banala, alteori plictisitoare. Am ascultat un intelectual frigid, un om incapabil sa exprime emotii, care uneori pare incapabil chiar sa le si simta. Lipsa de toleranta nu se poate nicicand ridica la rang de virtute. Lumea nu poate fi vazuta exclusiv prin prisma regulilor matematicii sau a axiomelor ingineresti. Este incredibil cat de reci sunt ochii acestui om, cat de dur poate fi cu sine insusi si cu toti cei din jurul lui. Lipsa scanteii din privire ii goleste uneori de continut enunturile de altfel predominant coerente si bine structurate. Nevoia subconstienta de a soca prin duritate, de a impresiona prin violenta verbala si prin continutul taios, tendinta de a omite mereu, cu regularitate, partea plina a paharului si de a privi constant cu pesimism si cu indoiala tot ce-l inconjoara, fac din Cristian Tudor Popescu un om interesant prin constructia logica a mesajului, dar plictisitor prin lipsa lui de empatie de sensibilitate. Am observant ca i-a devenit comod sa se ascunda in spatele etichetei de nebun, pe care multi i-au lipit-o in mod probabil eronat. Insa faptul ca cei pe care a ales sa-i evoce in dialogul cu Eugenia sunt oameni care fie au innebunit, fie au murit, fie au innebunit si apoi au murit, sugereaza discret o anumita doza de atractie catre morbid, catre esteticul uratului, catre delirul suprem…

Rezumand, au fost trei ore extreme de interesante, trei ore intense, trei ore incarcate de vibratie intelectuala si de talent original. Imi plac dialogurile Eugeniei Voda cu profesionistii romani, insa stau serios in cumpana daca sa mai urmaresc sau nu inregistrarile emisiunilor sale. Pe YouTube, unele dintre cele mai vizionate interviuri sunt cele cu Tataee, “profesionistul” muzicii romanesti, Monica Macovei, “profesionista” comuinsta a procuraturii romane si cu Gainusa, “profesionistul” televiziunii si radionului din Romania… Asta spune multe…

Read Full Post »