Feeds:
Posts
Comments

Posts Tagged ‘Romania’


In urma cu aproape doi ani eram imbracat intr-un tricou albastru, pe ultimul rand al tribunei a doua a Salii Polivalente din Bucuresti, incurajand-o din rasputeri pe Oltchim Ramnicu Valcea in semifinala Ligii Campionilor… Sala arhiplina, iar adversare unguroaicele de la Gyor, cu Gorbitz in mare forma… Un meci bun al fetelor noastre, insa insuficient pentru a castiga, chiar daca o aveam pe marea Bulatovici in echipa… Am pierdut la trei goluri diferenta. La retur, in Ungaria, am facut un meci fabulos si am castigat tot la trei goluri, insa unguroaicele au mers mai departe pentru ca inscrisesera mai mult in deplasare…

Dupa acest episod, echipa din Valcea s-a destramat intr-un timp record, cei din conducere nefiind capabili sa gaseasca sustinere financiara pentru a mentine echipa pe linia de plutire. A fost momentul in care am crezut ca totul s-a terminat si ca vom pierde pentru multa vreme contactul cu handbalul feminin de mare performanta…

Iata, insa, ca viata iti rezerva surprize! Ne aflam in primavara anului 2015, iar perspectivele handbalului romanesc feminin sunt mai roz ca niciodata! Campioana Romaniei, Baia Mare, s-a calificat in sferturile de finala ale Ligii Campionilor, dupa ce a intrat in a doua faza a grupelor fara niciun punct si are sanse substantiale de a ajunge in semifinalele de la Budapesta, din mai! Iar in campionatul intern exista o alta echipa, cel putin la fel de buna ca Baia Mare! Este vorba despre CSM Bucuresti, aflata pe 2, la un punct in spatele baimarencelor, dar doar pentru ca au fost penalizate de catre federatie…

Lupta dintre aceste doua cluburi este extrem de interesanta si oricare dintre ele poate castiga liga interna. Insa nu acest lucru este imbucurator, ci faptul ca ambele echipe sunt de nivel european. Multe dintre titularele nationalei Braziliei, campioana mondiala en-titre, joaca la aceste doua cluburi, in compania selecta a unora dintre cele mai bune handbaliste romance si a altor catorva handbaliste de mare clasa, in special rusoaice.

Ce inseamna o liga interna puternica? Inseamna o crestere constanta si consistenta a nivelului jucatoarelor romance, chiar daca la echipele din varful clasamentului joaca multe vedete din strainatate. Inseamna omogenizare, inseamna crestere valorica, inseamna adoptarea mentalitatii de invingatoare. Iar acest lucru nu este neaparat benefic prin prisma posibilitatii ca una dintre echipele romanesti sa castige, in sfarsit, Liga Campionilor (daca nu in 2016, macar in 2017), ci mai degraba prin faptul ca reprezinta laboratorul intern al unei nationale puternice, capabile sa atace primele trei locuri la urmatorul campionat mondial.
Perspectivele sunt chiar si mai interesante tinand cont ca, in vara anului trecut, junioarele romance deveneau campioane mondiale in Macedonia, spulberand nume grele ale handbalului feminin mondial.

Nimic nou, vor spune unii… In ultimele doua decenii am avut multe generatii de exceptie, insa rezultatele nu au fost niciodata pe masura talentului jucatoarelor, chiar daca la nivel de cluburi majoritatea au activat mereu la superlativ. Cu alte cuvinte, in afara de accidentul fericit din 2005, cand implacabila Rusie ne rapea brutal visul de a deveni din nou campioanele lumii, Romania a dezamagit constant la nivel de nationala feminina, terminand mai mereu mult prea jos in clasamentul final al marilor competitii internationale de senioare.

Cauzele? Multiple si mult prea complexe si diverse pentru a fi analizate aici. Insa cel putin in ultimii ani, una dintre cauzele clare ale insucceselor si lipsei de randament ale Romaniei in competitiile internationale au fost antrenorii. Orgoliosi, cu mentalitati depasite, lenti si mai degraba reactivi decat proactivi, semi-profesionisti, slabi strategi si dezastruosi la capitolele mobilizare si psihologie… In frunte cu eternul Tadici, acesti antrenori au compromis sistematic sansele unor generatii de handbaliste de exceptie de a performa pe masura talentului lor la cel mai inalt nivel, nu numai la echipele de club ci si la echipa nationala.

20 martie 2015. Cluj. Noua Sala Polivalenta din oras, acum cea mai mare din tara (7000 de locuri, dar capacitatea maxima este de 10000 de spectatori), gazduieste celebrul turneu Carpati, ajuns deja la editia cu numarul 47. Un turneu prestigios dar care isi cam pierduse, in ultimii ani, din greutate si din interesul publicului.

Sala plina, cu spectatori entuziasti si destul de activi, chiar daca uneori crainicul salii simte nevoia sa-i mobilizeze si sa-i ridice de pe scaune. Spiritul national sanatos, steagurile tricolore si prezentarea in stil NBA a jucatoarelor noastre prefateaza o seara importanta pentru Romania. E seara in care intalnim Brazilia, actuala campioana mondiala. E adevarat, este doar un meci amical, iar multe dintre brazilience au venit la Cluj de la Baia Mare si de la Bucuresti, insa un test cu campioana lumii este intotdeauna un prilej de sarbatoare.

402950_402950_handbal_suporteri_prezenta_mare
Copyright Digi Sport Romania

E pentru prima data cand echipa nationala a Romaniei are pe banca un strain. Un suedez respectabil, atat ca varsta cat si ca trecut profesional, fost castigator al Ligii Campionilor. Un profesionist adevarat, un tehnician calculat si echilibrat. Thomas Ryde. E schimbarea de care avea nevoie generatia actuala de handbaliste romance. Un antrenor profesionist, capabil sa le mobilizeze in momentele dificile si sa le aseze tactic pentru un randament optim. E antrenorul care in timpul unui time-out (cerut oportun) le arata fetelor o schema cu care vor inscrie, sau cu care vor preveni un gol advers, nu care va tipa la ele, zdruncinandu-le increderea si bulversandu-le…

Simt ca e momentul ca aceasta generatie sa atinga apogeul, iar acest lucru poate fi posibil sub indrumarea acestui profesionist. Avem un lot extrem de valoros, cu multe jucatoare de talie mondiala. O avem pe Cristina Neagu, un fel de Messi in varianta feminina. O avem pe Paula Ungureanu, unul dintre cei mai buni portari din lume. Avem extreme fabuloase, cum sunt Nechita si Elisei, iar in teren si pe banca sunt extrem de multe nume grele ale handbalului mondial. Bradeanu, Manea (acum accidentata, insa in curand inapoi in echipa), Pintea si mai tinerele dar extrem de talentatele Chintoan, Dinca, Chiper, Zamfir, Perianu si altele.

De partea cealalta, campioanele mondiale in varianta completa, cu exceptia Eduardei Amorim, cea mai buna jucatoare a lumii in 2014, secondata de Cristina Neagu. Nu voi insista asupra meciului, desfasurarea acestuia nefiind esentiala, in acest moment. Voi remarca, totusi, doua aspecte. Am invins campioana mondiala in stil de mare echipa (27-19, la pauza 13-9), conducand meciul de la un capat la celalalt, cu o aparare agresiva si un atac extrem de eficient, atat pe faza de atac pozitional cat se pe contra-atac, am inscris din toate pozitiile si cu aproape toate jucatoarele iar Paula a avut din nou o prestatie excelenta. Insa cea mai importanta este schimbarea de atitudine, venita odata cu schimbarea antrenorului. Avem omogenitate, avem mentalitate de invingatoare, avem premisele de a performa fara a oscila in eficacitate si stabilitate psihica. Avem, in sfarsit, toate conditiile pentru a da nastere unor performante notabile, si la nivel de echipa nationala.

Sa asistam, oare, la nasterea viitoarei campioane mondiale? De ce nu? Desigur, pana la Mondiale avem de trecut de barajul cu Serbia, insa la felul in care evolueaza acum lucrurile in privinta echipei nationale, numai o nesansa teribila ne-ar putea opri accesul in grupele turneului final de la sfarsitul anului.

In orice caz, e o seara fericita. E inceputul unui vis frumos, care presupune performante notabile in handbalul feminin romanesc, atat la nivel de cluburi cat si la nivel de echipa nationala.

Hai Romania!!!
Hai Baia Mare!
Hai CSM!

P.S. Iar daca tot vorbim de performante de nivel mondial, sa ne pregatim sa savuram inclestarea dintre Simona Halep si Serena Williams de la Indian Wells!… O mare campioana la apus de cariera contra unei mari campioane in devenire. Hai Simona!

Advertisements

Read Full Post »


Dupa finala campionatului mondial din 2005, in care a fost invinsa de catre o Rusie imbatabila la acea vreme, echipa nationala de handbal a Romaniei nu a mai realizat performante deosebite, in ciuda faptului ca multe dintre componentele nationalei au fost si sunt jucatoare de exceptie. Incet-incet, Luminita Hutupan, Steluta Luca, Simona Gogarla, Narcisa Lecusanu, Cristina Varzaru, Carmen Amariei si multe alte handbaliste talentate s-au retras din cauza varstei, iar sperantele noastre la performante de nivel inalt paleau semnificativ, odata cu retragerea generatiei de exceptie care castiga entuziasmant mondialele de junioare in ’99…

Campionatul Mondial de Handbal Feminin de la sfarsitul lui 2013 ne-a gasit, asadar, cu un lot plin de jucatoare foarte tinere insa talentate si puternice, si cu cateva piese grele, experimentate, calite ani de-a randul in jocurile tari din Liga Campionilor. Pe banca, acelasi Tadici. Mereu controversat, hulit de multi, detestat mereu de Amariei, injurat de cativa dintre “cunoscatorii” handbalului… Hulit, insa experimentat. Injurat, insa toba de handbal. Controversat, dar respectat de catre handbaliste.

Obiectivul? Niciunul, cu exceptia formarii unei nationale puternice, pentru viitoarele campionate europene si mondiale. Si tocmai asta este, probabil, avantajul nostru. Romanii nu stiu sa joace sub presiune. Cedeaza psihic si se blocheaza fizic. Numai generatia fantastica a lui Hagi stia sa-si onoreze statutul de favorita si nu ierta niciun adversar care pornea cu sansa a doua.

Dupa doua meciuri de incalzire, cu Tunisia si Australia, a venit primul meci dificil. Primul meci adevarat de handbal de la mondialele din Serbia. A fost un meci in care romancele s-au batut, efectiv, singure. Am pierdut la trei goluri diferenta, insa am ratat 6 aruncari de la 7 metri!…

Pentru a nu intalni un adversar puternic in faza a doua a competitiei si a avea sanse mari de a ajunge in sferturi, Romania devenea, astfel, obligata sa castige cu Ungaria. Unguroaicele, favorite clare. Si teoretic si practic. Cu jucatoare de valoare mondiala, construind o echipa omogena in jurul cosmarului romanesc Anita Gorbitz (care ne-a refuzat constant castigarea Ligii Campionilor, inclusiv in aceasta vara cand Gyor a trecut de Oltchim desi echipele au fost practic egale in cele doua manse), unguroaicele sunt printre favoritele la castigarea Mondialului din Serbia. Romanii, insa, spera… In primele trei meciuri Romania a aratat bine. O echipa destul de inchegata, in ciuda numelor noi din lot, o echipa agresiva si destul de eficienta. O echipa care a invatat sa fie rabdatoare, o echipa care incepe sa arate un psihic redutabil.

Meciul a inceput prost pentru Romania, cu o serie de decizii ciudate ale arbitrilor din Coasta de Fildes. Unguroaicele s-au instalat la conducere, cu 3 goluri avans, si pareau ca nu vor avea probleme in castigarea meciului. In tribune, valuri de rosu si verde pe fond alb, si scandari puternice in favoarea unguroaicelor. Sper sa ma fi inselat, insa mi s-a parut chiar ca aud, la un moment dat, celebrul “Tiganii, tiganii!”, scandarea favorita a ungurilor cand intalnesc echipe romanesti…

Inclestarea se echilibreaza, insa, si romancele se tin mereu la maxim doua goluri de unguroaice. Cei doi portari, Ungureanu si Kiss fac minuni in propriile porti. Arbitrii dicteaza cateva eliminari de 2 minute pentru romance, care in agresivitatea apararii fac exces de zel. In special Tacalie, care sta pe banca timp de patru minute. Romania imi pare alta echipa fata de ceea ce ne obisnuise… E o echipa agresiva, o echipa tehnica, o echipa care se apara avansat. Unguroaicele practic nu pot dechide flancurile, extremele maghiare someaza. In tot meciul au inscris o singura data de pe extreme! Un lucru si mai interesant este ca nici pivotii maghiari nu au succes. Apararea Romaniei este ermetica si artagoasa. In atac, insa, suferim din nou la eficacitate. O aruncare de la 7 metri ratata, ca in meciul cu Germania, si doua ocazii unu contra unu ratate…

Chiar daca in prima repriza jucam de trei-patru ori in cinci contra sase, Romania se apara excelent in inferioritate numerica. Mai mult, inscrie pe contra-atac, reducand diferenta la un singur gol la finalul primei reprize. Arbitrii nu sunt, insa, de acord, si dicteaza penalty pentru Ungaria. Bestia neagra Anita Gorbitz se duce aroganta catre punctul de la 7 metri, priveste superior catre Paula Ungureanu, fixeaza mingea cu priza de gimnasta, si trage. Mingea zboara la 2-3 centimetri de figura Paulei, care se uita perplex catre Gorbitz. Un gest descalificant, care sterge practic toate meritele Anitei din acest meci… O lipsa incredibila de fair-play, din partea unei jucatoare de valoare mondiala… In acel moment am stiut ca Romania va castiga. Un astfel de gest nu ramane nepedepsit de catre zeii sportului. Un mare campion este cu adevarat valoros doar daca isi respecta adversarii. Anita Gorbitz se scoate, prin astfel de gesturi, de pe lista marilor sportivi…

Repriza a doua incepe la fel de prost ca si prima… Dupa inca o eliminare si doua atacuri ratate, Ungaria de distanteaza din nou la 3 goluri diferenta. E momentul in care fetele au arata ca au mentalitate de invingatoare si ca pot deveni candva campioane. E ceva fundamental diferit fata de ceea ce am mai vazut pana acum la nationala Romaniei. E puterea de a reveni si de a recupera distanta fata de adversar, chiar daca pare extrem de dificil. E puterea de a avea rabdare si de a lovi la momentul oportun. Romania sufera a cincea eliminare de doua minute, la o faza la care nici Nechita nu intelege de ce a fost eliminata si cu atat mai putin de ce s-a dat 7 metri pentru Ungaria.

E momentul psihologic al partidei. Paula apara cu un reflex incredibil aruncarea de la 7 metri, si pastreaza scorul de 12-14. Urmeaza doua minute fantastice, in care Romania egaleaza in inferioritate numerica. Dupa reintrarea Adei Nechita, Romania preia conducerea. Ungaria acuza socul psihologic al pierderii controlului unei partide care parea ca le este la discretie, si fac greseli in aparare dar mai ales in atac. Prima eliminare de 2 minute pentru unguroaice vine abia in minutul 50!!! Romania se distanteaza la 4 goluri si nu ne mai da emotii pe final, ca in alte partide. In cele 3 time-out-uri solicitate catre finalul partidei, romancele arata o determinare si o concentrare fantastice. E ambitia marilor campioane, conditia sine-qua-non a performantelor de nivel inalt. Tadici  le mobilizeaza exemplar, trasand cateva indicatii formale pieselor grele ale echipei. Elisei, Nechita si Neagu stiu foarte bine ce au de facut. E victoria lor, si nu o vor scapa printre degete pentru nimic in lume!

Paula Ungureanu a facut o repriza secunda fantastica. A luat doar sase goluri din saptesprezece suturi la poarta si a aparat penalty-ul care a schimbat soarta partidei. De altfel, meritele sale au fost recunoscute la final, cand a luat premiul pentru cea mai buna jucatoare a meciului.

Extremele noastre au fost peste cele maghiare. Elisei si Nechita au facut un meci foarte bun, si au inscris impreuna de trei ori mai multe goluri decat flancurile unguroaicelor. Bradeanu si Neagu au jucat bine, agresiv, inventive in atac, au incrucisat repetat si au dezorganizat de cateva ori apararea maghiara, pasand la pivotul Manea si fortand multe aruncari de la 7 metri si goluri de pe semicerc. Chiar daca au ratat destul de mult (50% eficacitate), au fost piesa de rezistenta a atacurilor noastre pozitionale. Nici tinerele nu s-au lasat mai prejos, atat cat au jucat. In special Marin, Buceschi si Chiper, care au incris fiecare de cate doua ori. Un lucru remarcabil este ca din lotul Romaniei numai Dinca nu a fost folosita in acest meci, in timp ce unguroaicele au tinut tot timpul pe banca patru jucatoare! Poate de asta au si cazut pe final, multe dintre ele jucand mai mult de 55 de minute. Per total, insa, Gorbitz, Bulath, Zacsik si Tomori au facut un meci bun, nefiind ajutate de catre colege sa mentina avantajul de pe tabela de marcaj.

Finalul ii gaseste pe romanii din sala de la Novi Sad cantand fericiti, iar pe fetele noastre imbratisandu-se satisfacute de performanta de a bate o candidata la titlul mondial. E un meci care poate reprezenta inceputul unei echipe extreme de puternice a Romaniei. E adevarat, in cativa ani experienta din randul handbalistelor noastre se va diminua, odata cu retragerea marilor sportive care alcatuiesc acum scheletul echipei nationale. Insa tinerele din lotul actual ne dau sperante ca vom avea din nou de spus, in curand, un cuvant important in lumea handbalului feminin mondial.

Bravo Romania! Ne vedem in finala!

Read Full Post »


Astazi, pentru intaia oara dupa 25 de ani, am vizionat din nou un canal TV bulgaresc! Nu, nu din nostalgie, nici din dragoste pentru limba care mi-a umplut timpul liber in copilarie, nici pentru “La Piovra” sau pentru celebrele desene animate de la 19:45, ci pentru SIMONA. SIMONA HALEP. Noua stea a tenisului feminin romanesc, viitoarea stea a tenisului mondial.

Nu am mai privit cu emotie un meci de tenis feminin de la semifinala de US Open, pierduta de Irina Spirlea in fata lui Venus Williams. Cunoscatorii isi amintesc, cu siguranta, episodul cu conotatii rasiste al ciocnirii (la propriu) dintre cele doua sportive. De fapt, Romania nu a mai avut nicicand, de la Irina Spirlea si Ruxandra Dragomir incoace, o jucatoare de tenis mai promitatoare ca Simona Halep.

Desigur, Sorana Carstea ne-a dat sperante, in urma cu 2-3 ani, insa a atins, se pare, plafonul posibilitatilor ei de exprimare in terenul de tenis, iar locul ei din clasamentul WTA nu va fi niciodata mai sus de 15-20… Begu, Cadantu, Niculescu, Olaru… Sportive de pluton…

De data aceasta, insa, avem de-a face cu o speranta reala. O fata simpla, fara o imagine umflata in presa, fara aere de Martina Hingis (desi ar fi, poate, justificate). Si cum orice lucru simplu este si extrem de eficient, Simona a avut un an 2013 entuziasmant. A castigat Roland Garros? Wimbledon? Melbourne sau US Open? Nu, pentru ca inca nu este de nivelul jucatoarelor din Top 10 WTA. Insa este o jucatoare care abia a explodat, care abia acum incepe sa-si arate forta.

A plecat de jos. A inceput sa adune punct cu punct, dolar cu dolar, iar in 2013 a inceput sa castige turnee. A castigat turnee invingand nume inportante din a doua jumatate a topului 20 WTA, de multe ori favorite certe ale respectivelor competitii. Simona a facut aceste performante beneficiind, oarecum, de statutul de outsider. Cand nu ai presiune pe umeri, jocul iti iese mereu mai bine. Nu ai ce pierde, lumea inca nu asteapta nimic de la tine.

Insa in finala de la Sofia, de la Tournament of Champions 2013, situatia s-a schimbat. Simona a cunoscut presiunea. Presiunea mass-media, presiunea publicului, presiunea fanilor, presiunea propriei ambitii de a ajunge sus. Si a facut fata! Desi a avute emotii (seturi inaugurale pierdute clar in semifinala cu Ivanovici si finala cu Stosur), Simona dovedeste un psihic extrem de tare. Poate reveni de la orice scor, poate trece peste orice greseala (chiar daca se supara si se enerveaza pe moment) si isi mentine ridicat nivelul de concentrare in momente cheie ale partidelor. Asa isi invinge adversarele!  Dar, mai presus de orice, este capabila sa-si mentina concentrarea pe parcursul unui turneu intreg! In 2013, a facut-o perfect de sase ori. Sase turneee castigate din sase finale disputate!

Pe langa un psihic foarte bun, care in tenis inseamna enorm, Simona mai poseda si calitati tehnice excelente. Sigur, tehnica va fi intens lucrata in viitor, slefuita, insa felul in care se misca in teren, felul in care loveste mingea din toate pozitiile, felul in care aseaza mingea milimetric langa liniile terenului ii confera o baza tehnica extrem de solida. Primul si al doilea serviciu, urcarile la fileu, atacurile de pe fundul terenului, toate acestea trebuie imbunatatite pentru a se bate cu primele locuri din clasament, insa exista cu siguranta premisele pentru un progres constant si consistent.

Simona e geul de jucatoare care are tot ce-i trebuie pentru a face pasul spre aerul tare al inaltimilor clasamentului WTA. Desigur, e nevoie de multa munca, de multa concentrare, de un organism rezistent si viguros. Sa nu uitam ca multe jucatoare promiteau sa devina staruri ale tenisului mondial si au fost oprite de accidentari repetate sau de rezistenta fizica precara la efort intens si indelungat.

E inca prematur sa spunem ca Simona va fi o mare campioana. Ceea ce putem afirma insa, cu siguranta, este ca Simona are toate premisele pentru a deveni o mare stea in tenisul feminin mondial. Felul in care va alege sa abordeze acest capital imens de incredere si simpatie, pe care l-a primit de la romani si de la fanii ei din toata lumea, va face diferenta dintre o noua speranta irosita si o mare campioana. Pare, insa, genul de sportiva care va merge pana la capat, indiferent de situatie si de greutatile intalnite pe parcurs.

Iti multumesc, Simona! Pentru ca mi-ai facut sufletul sa vibreze romaneste, departe de tara, intr-un moment in care sportul romanesc se zbate in anonimat si mediocritate! Iti multumesc pentru zambetul cu care transmiti mereu energie pozitiva catre fanii si admiratorii tai, iti multumesc pentru ocazia fenomenala de a-l vedea pe Ilie Nastase aplaudat in picioare de o arena plina, dupa zeci de ani de la performantele care l-au facut celebru. Iti multumesc pentru ca ne dai sperante intr-un viitor roz, iti multumesc pentru clipele frumoase pe care ni le-ai dat in 2013 si pentru toate momentele unice pe care ni le vei oferi in viitor!

Una dintre dorintele mele pentru 2014 este sa o vad pe Simona HALEP castigand un turneu de Grand Slem! Roland Garros ar fi superb! Si apoi, pe finalul anului, o participare de success la adevaratul turneu al campioanelor! Prin succesele tale, vei face cinste Romaniei si ne vei face mandri si fericiti! Sa vedem tricolorul romanesc dominand tenisul feminin mondial e un vis. Si, totusi, atat de aproape de realitate!…

Read Full Post »


O cladire veche, urata si rece, pe peretii careia straturile succesive de vopsea ieftina tin loc de tencuiala si izolatie termica… La parter, o aglomeratie teribila; femei insarcinate, tragandu-si valizele dupa ele, (asteptand la coada vestiarului sa-si ia in primire camasile de noapte rarite de prea multe spalari successive), tinere de 15, 16 si 17 ani asteptandu-si randul la curetaj, femei cu posibile probleme la sani sau la ovare, asteptand infrigurate interpretarile ecografiilor, mamografiilor si investigatiilor de tot felul…

Doua etaje mai sus, de-o parte si de alta unui hol lung, rece si intunecat, pe care zac prafuite doua scaune cu rotile defecte, stau insirate saloanele in care sunt internate gravidele cu probleme. Sa intram intr-unul dintre ele!…

Opt paturi, patru pe-o parte si patru pe cealalta. Paturi metalice, ruginite si scartaind ingrozitor, amintind de paturile de campanile din primul razboi mondial. Saltelele aproape inexistente, subtiri ca o patura si gaurite pe ici-pe colo (lasand sa iasa bucati din umplutura candva moale). Noptiere diforme, niste cutii din fier contorsionate, pe care abia le poti deschide… Pe paturi, asternuturi gaurite sau patate de sange, pe alocuri rarite si rupte. Un frigider batran, ticsit de alimentele aduse de rude si prieteni, pentru a suplini laturile care tin loc de mese pentru gravide si pruncii din pantecele lor… Sus, agatat de tavan, un televizor vechi, la care abia distingi luminile si umbrele… La geam, in fata caloriferului masiv, din fonta, o masa scorojita si schioapa, pe care stau doua casolete aproape goale si doua sticle de apa plata, alaturi de 10 recipiente cu ser fiziologic perfuzabil, cumparate de catre paciente de la farmacie, in urma epuizarii stocului spitalului…

In lipsa aerului conditionat, sudoarea si lipsa somnului le chinuie pe femeile internate. Din cand in cand, cand nevoile fiziologice devin presante, se ridica incet, greoi, isi iau de langa paturi colacul de WC cumparat de la magazinul din colt, sulul de hartie igienica si servetelele intime, si se duc spre toaleta…  Desigur, te-ai putea astepta ca spitalul sa aiba toaletele impecabile, insa in realitate, intre ele si cele din Gara de Nord nu exista nicio diferenta sermnificativa…

In orele de vizita, intre 17 si 19, majoritatea gravidelor primesc vizita sotilor sau rudelor, care le aduc diverse lucruri absolut necesare pe perioada spitalizarii. Odata ajunsi, insa, la intrarea spitalului, vizitatorii au surpriza de a nu fi lasati inauntru, decat cu un permis parafat de catre directoarea spitalului (care nu parafeaza niciun astfel de permis)!… Aceeasi directoare care isi permite sa interneze o femeie cu gripa intr-un salon de opt paturi, in mijlocul altor sapte femei sanatoase. In acest fel, gravidele sunt obligate sa coboare la parter, cu perfuziile in maini, si sa-si care singure bagajele (uneori foarte grele) pana in propriile saloane…

Medicamente pe care pacientele trebuie sa le cumpere, in conditiile in care spitalul nu are stocuri, paznici care flirteaza cu adolescentele venite sa faca avorturi, asistente cu inele de aur pe fiecare deget, cu telefoane mobile cu touchscreen si care isi fac vacantele, anual, in Grecia sau Turcia, doctori care-ti cer bani pe fata, fara niciun fel de jena, infirmiere care jecmanesc pacientele pentru un asternut mai curat sau pentru o patura in plus… Cam asta e imaginea spitalului romanesc in anul 2010!… Si atentie, vorbim despre una dintre cele mai bune maternitati din tara, cu singura sectie de neonatologie la nivel national!…

In conditiile in care sanatatea sotiilor noastre si a copiilor nostri este pusa in pericol in locuri in care oamenii dragi noua ar trebui ingrijiti si insanatositi, servicii pentru care, de altfel, platim bani grei, in conditiile in care sistemul sanitar din Romania se afla inca la un nivel rudimentar, compatibil cu jumatatea secolului trecut, eu nu mai sunt de acord sa platesc, luna de luna, asigurarea obligatorie de sanatate. Eu nu am nevoie de un astfel de sistem, gestionat de zeci de ani de catre oameni incapabili, incompetenti si, de multe ori, rau voitori!… E vremea ca oamenilor din clasa mijlocie sa li se dea posibilitatea sa aiba fonduri private de asigurari de sanatate, iar contributiile lunare (chiar si substantiale), sa se regaseasca din plin in serviciile medicale care le sunt oferite lor si propriilor familii! Trebuie sa punem capat obligatiei de a cotiza pentru un sistem infect, o vaca grasa de muls, in timp ce oamenii mor cu zile prin asa-zisele spitale, in realitate niste ruine infecte!…

Astazi, trecand prin fata pietei Matache din Bucuresti, am fost martorul unui tablou cumplit si macabru, cu un batran cazut pe trotuar, mort pana la sosirea salvarii. Luati la intrebari de catre oamenii adunati in jurul batranului, cei de la ambulanta se scuzau, motivand intarzierea prin faptul  ca nu stiau exact unde e adresa… Si, de parca n-ar fi fost destul, pe langa batranul a carui lumanare ardea, deja, la capatai, treceau grabite doua angajate de multinationala, pe biciclete, in virtutea ultimelor tendinte in materie de protectie a mediului… Oare cand o sa intelegem ca, pana sa aspiram la nevoi superioare, intelectuale, mai mult sau mai putin abstracte, trebuie sa ne luptam din rasputeri, cu orice mijloace, sa avem asigurate nevoile fundamentale, vitale, indispensabile?…

Read Full Post »


Ieri seara, in timp ce unele televiziuni reluau si comentau declaratiile incalificabile ale falsului presedinte al tuturor romanilor (facute ieri, la TVR1, dupa remanierea conducerii institutiei tranformate in microfon prezidential), aberatii si derapaje necontrolate care-l califica, odata pentru totdeauna, drept cioclul natiunii romane, Antena1 facea audienta cu “Burlacul”, o “emisiune” dedicata gasirii unei partenere pentru celebrul “Bote”, singur si nefericit dupa ruptura de nu mai putin celebra “Bianca lui Bote”…

Ba mai mult, varful de audienta (circa 1,2 milioane de telespectatori numai in mediul urban) a fost inregistrat cam in vremea in care, la Antena 3 era reluata declaratia in care cioclul afirma, cu un cinism stupefiant si o nonsalanta dezarmanta, ca a fost indiferent, timp de cateva zile, la suferintele oamenilor sinistrati, ruinati, morti, indurerati si disperati, pentru ca s-a concentrat pe lectura celor doua proceduri “monumentale” pe care avea sa le promulge ulterior…

Este un lucru care ingrozeste orice om normal la cap din Romania! Majoritatea oamenilor din tara asta de doi lei sunt inca anesteziati, inca privesc propria viata ca pe ceva care li se intampla altora, ca pe un show cu manelisti si bancnote aruncate fara numar… In orice tara cat de cat civilizata si democratica, presedintele ar fi zburat din frutea tarii inca din seara in care a declarat ca a dat prioritate unor hartii, in conditiile in care oamenii se inecau si ramaneau pe drumuri!… E cutremurator, e ingrozitor de frustrant si teribil de nedrept ca o astfel de caricatura sa se joace cu Romania asa cum are chef, dintre aburii alcoolului si jartierele viitoarei prime doamne prim-ministru din istoria tarii…

Dar nu despre asta vroiam sa vorbim azi, ci despre ceva care ma framanta de o vreme incoace, din momentul cand presedintele a facut referire, pentru prima data, la masurile de austeritate (catalogate de catre unii imbecili ca fiind masuri de relansare economica).

Incerc, ca de fiecare data, sa privesc in spatele aparentelor, manipularilor ieftine, teatrului penibil, declaratiilor stupide si discutiilor nesfarsite, si sa incerc sa-mi dau seama care sunt, cu adevarat, motivele aparentei sinucideri politice a lui Basescu si a PD-L-ului…

Lasand la o parte faptul ca, cel putin in ultimele luni, presedintele a dat semne (macar la nivelul declaratiilor) de probleme psihice din ce in ce mai grave (numai asa se pot explica ura sistematica cu care loveste toate categoriile de populatie si indarjirea cu care da romanilor lovitura dupa lovitura), este clar pentru toata lumea ca unul dintre efectele secundare ale batjocoririi romanilor este scaderea drastica a popularitatii portocaliilor (desi, sa fiu sincer, dupa ce s-a intamplat la ultimele alegeri nu mai pot fi sigur de nimic in ceea ce priveste inteligenta unor compatrioti).

Si-acum vine intrebarea… Ce dracu’ i-a apucat pe astia de ne conduc (care de un an si jumatate sunt preocupati exclusiv de propria capatuiala, de afacerile lor si ale apropiatilor, precum si de satisfacerea materiala a celor care le-au sustinut financiar campania si accesul la putere), si in special pe Basescu, sa sustina cu ardoare niste masuri care, practic, ii inmormanteaza politic si-i lasa, la urmatoarele alegeri, in afara scenei politice romanesti? Ce ii face sa se bata cu toata Romania pentru a impune niste masuri profund nepopulare, ba chiar anti-populare, care-i vor falimenta ca structura politica?… Ce motive au sa abandoneze pozitia strutului cu capul in nisip si sa devina, dintr-o data, tinta urii, frustrarilor si razbunarii milioanelor de romani care trec, in acesti ani, prin cea mai neagra perioada a istoriei post-comuniste?…

Tinand cont de faptul ca asa-zisele “masuri de relansare economica” nu vor rezolva decat pe termen scurt problema deficitului bugetar, in absenta masurilor de sustinere si dezvoltare a productiei interne, mie mi se par plauzibile doar doua raspunsuri la aceasta intrebare…

Ori Basescu a mirosit, ca un vulpoi batran (desi nebun) ce este, faptul ca relansarea economica a Romaniei este aproape (amorsata de valul relansarii economice globale – vezi relansarea exporturilor), si isi va intemeia viitoarea campanie electorala pe tema salvarii tarii de la dezastru prin adoptarea acestor masuri “dureroase dar necesare si castigatoare”, ori situatia reala a economiei romanesti este intr-atat de grava incat incompetentii care ne conduc au intrat in panica si vor, pana la toamna, sa fie debarcati din fruntea tarii si sa-i lase pe altii sa scoata castanele din foc, strigand de pe margine ca ei au vrut sa faca treaba, dar nu au fost lasati…

Desigur, ar mai exista si ipoteza ca incompetenta lor este intr-atat de mare incat ei chiar cred ca astfel de masuri pot relansa economia romaneasca, dar argumentul cade pentru ca cioclul, oricat ar fi de dement, este totusi uns cu multe alifii…

Sunt foarte interesat sa aud parerile cat mai multor oameni care vad, poate, mult mai coerent decat mine, motivatia din spatele atacurilor aparent kamikaze ale pedelistilor impotriva poporului roman. Astept cu interes comentariile voastre si sper ca putem creiona, impreuna, o varianta care se va dovedi, in timp, cat mai aproape de adevar…

Read Full Post »


Ieri am prins, cu coada ochiului, in timp ce mancam pe fuga un pranz chinuit, o stire cel putin trista… 41% dintre elevii bucuresteni au picat la examenul de Bacalaureat. Nu cunosc situatia la nivel national, insa procentul celor picati la examenul din Bucuresti este, pur si simplu, naucitor si descurajant…

Avem de-a face cu naufragiul lamentabil al unui sistem educational falimentar, cu o adaptabilitate sub-mediocra vis-à-vis de schimbarile profunde pe care societatea romaneasca (la fel ca si la nivel global) le sufera intr-un ritm exponential.

Un eventual sondaj, a carui singura chestiune ar fi legata de cauzele randamentului jalnic al procesului educational romanesc, ar primi raspunsuri dintre cele mai variate, in functie de categoriile sociale sau de varsta interogate. Batranii ar spune, de pilda, ca principalii vinovati sunt dascalii, care “nu mai sunt ca pe vremea noastra, maica”… Varsta a doua ar spune, intr-o majoritate covarsitoare, ca de vina sunt atat profesorii cat si insusi obiectul procesului educativ, acesti tineri salbatici, drogati, depravati, niste rateuri irecuperabile (uitand ca cei pe care-i invinovatesc sistematic sunt chiar progeniturile lor)… Tinerii, vor raspunde (bineinteles) ca nu-i intereseaza si se vor retrage (evident deranjati) intre castile iPod-ului…

Trebuie sa fii cel putin naiv sa crezi ca poti face o analiza fidela si completa a cauzelor declinului educatiei in Romania, insa putem incerca sa creionam, in cateva cuvinte, ideile principale ale acestui dezastru pe care-l traim si care va fi resimtit abia peste douazeci de ani…

Este incontestabil faptul ca profesorii sunt motivati insuficient (asta ca sa fiu delicat in exprimare) si ca sunt foarte multi care fac meseria asta doar din pasiune, din dragoste pentru copii si tineri, si din dorinta sincera de le transmite celorlalti franturi din propria experienta de viata. Cum poti avea pretentia ca un profesor, platit cu cateva sute de lei pentru o luna de munca (destul de grea si de stresanta, o spun din proprie experienta), sa dea randament maxim la locul de munca, sa pregateasca suplimentar elevi buni si olimpici, sa se implice in activitati extra-curriculare, sa fie dispusi pentru relocarea in sate uitate de Dumnezeu, sa aiba initiative legate de eficientizarea educatiei si sa participe activ la modelarea constiintei civice a elevilor? Cum te poti astepta ca un om care isi framanta mainile, sub catedra, gandindu-se ca a doua zi nu are ce le pune pe masa propriilor copii, sa le transmita elevilor valabilitatea sistemului de valori care l-au adus in situatia jenanta de dascal muritor de foame? Cum ii poti blama pe profesori ca, sub bocancul din ce in ce mai greu al conducerii politice batjocoritoare, se strecoara catre venituri suplimentare oferind meditatii?… Nu prea poti… N-a fost idiot Maslow, cand a desenat celebra-i piramida. Nu te poti astepta le performanta profesionala de la oameni carora le chioraie matele.

Tot adevarat este, insa, ca exista situatii nenumarate cand legitimitatea actiunilor profesorilor (izvorate din conditiile ridicole in care sunt obligati sa-si desfasoare activitatea) dispare, ele devenind abuzuri, santaje, mita, persecutii, instrumente de satisfacere a propriilor nevoi, trafic de interese, delapidari si deturnari de fonduri, si multe altele. 

Vorbind de situatia precara a sistemului de educatie din Roamania, trebuie depasim aparentele si sa mergem adanc, la nivel de principiu, la nivelul fundamentului sistemului. Felul in care se face educatie in Romania este gresit inca de la formularea premiselor. De educatia unui copil nu este responsabila exclusiv scoala, ci in egala masura parintii si mediul social. Degeaba se chinuie dascalul sa-i cimenteze elevului un anume sistem de valori, cand familia si societatea fac tot posibilul sa-l convinga de contrariu… Oare cum faci, ca pofesor, sa-i arati unui copil ca munca si perseverenta sunt cheia tuturor reusitelor in viata, cand semi-analfabetul care conduce Q7, cu masina duduind de manele, il stropeste cu noroi pe trecerea de pietoni si arunca, pe geamul intredeschis al masinii, cutia de RedBull direct pe caldaram?… Oare cum il faci pe un tanar baiat sa aprecieze femeia, sa-i iubeasca misterul si parfumul, sa o doreasca de sotie si sa-i adore farmecul, cand este bombardat, zi de zi, din toate partile, cu nenumarate exemple de depravare si de prabusire in derizoriu a feminitatii?…

Avem de-a face cu un cerc vicios, iar iesirea din vrie trebuie sa fie sustinuta de catre toti cei implicati in procesul de educare a tinerilor. Schimbarea trebuie sa vina de jos, dintre oameni, de la fiecare dintre noi. Trebuie sa curatam spatiul public de mizeriile si infectia care-l caracterizeaza momentan, trebuie sa le oferim copiilor atat un exemplu demn de urmat, cat si un fundament solid de principii si valori, impartind apoi, cu dascalii, responsabilitatea slefuirii intelectului. Suntem o natie cu potential intelectual, dar coeficientul de inteligenta nu este, insa, suficient.

In momentul in care fundamentul sistemului redevine coerent, schimbarile in bine se propaga automat catre varful sistemului, impiedicand erori ca “specialistul in pixeli albastri” sa decida felul in care trebuie facuta educatia in Romania, iar dascalii vor avea statutul social si material cuvenit (cei care merita, evident, pentru ca pe analfabetii cu aere de profesori ii paste reconversia profesionala).

Ca sa concluzionez, Romania are nevoie (nu numai in legatura cu educatia, ci in general) de o schimbare de optica, de unghi de vedere. Romanul trebuie sa se dezvete sa se uite in sus, asteptand ca reforma unui sistem putred sa plece de la un ministru sau, mai grav, de la presedinte… El trebuie sa inteleaga ca, daca vrea ca ceva sa se schimbe in viata lui si a oamenilor cu care imparte Romania, atunci schimbarea trebuie sa plece chiar de la el. Ceea ce este, din pacate, cu adevarat grav, este faptul ca o eventuala schimbare de substanta, de atitudine, de modalitate de actiune este putin probabila, cel putin in momentul actual… Fondul genetic al unei natii nu se primeneste de azi pe maine, ci in generatii intregi. Ori in conditiile in care bunul simt, in Romania de azi, a devenit o slabiciune si nu o virtute, suntem departe de tintele spre care ar trebui sa tindem…

Read Full Post »