Ieri noapte am vizionat trei emisiuni cu totul speciale, trei inclestari intelectuale deosebite, demne de numele show-ului “Profesionistii”. Spre rusinea mea, am urmarit in direct destul de putine dialoguri ale celebrei realizatoare de televiziune Eugenia Voda, cu diversii ei invitati, insa ma straduiesc din rasputeri sa ma revansez… Unii dintre invitati au fost cu adevarat oameni deosebiti, oameni care reprezinta etaloane de inteligenta, de excelenta in propria meserie, de onestitate, de virtute forte. Altii mai putin interesanti, mai putin merituosi, mai putin reusiti ca simboluri nationale. In mare parte, insa, dialoguri extreme de interesante, care-ti fura ceasuri intregi din timpul liber fara sa te prinzi decat la final…
Scurtand vorbaria, am urmarit trei dialoguri extrem de interesante intre Eugenia Voda, pe de-o parte, si Gheorghe Dinica, Andrei Plesu si Cristian Tudor Popescu pe de alta parte.
Gheorghe Dinica a reprezentat, pentru mine, o surpriza imensa, facilitata de faptul ca s-a ferit intotdeauna sa apara in emisiuni de televiziune sau sa dea interviuri. Este incredibil cat de diferit era omul Gheorghe Dinica de actorul Gheorghe Dinica. Puternic, feroce, (cum l-a caracterizat Eugenia), dominant, spontan, viclean, elegant, dur, elevat si sarmant ca actor. Ca om, insa, pus in fata camerelor de luat vederi fara sa fie nevoit sa joace vreun rol, ci sa poarte o discutie simpla, a aratat o personalitate cu totul diferita. Stingher in multe momente, cu dificultati de exprimare, cu o cultura limitata si cu o inteligenta medie, cu raspunsuri foarte putin elaborate… Un om extrem de talentat ca actor, cu o copilarie cumplit de grea, cu o tinerete marcata de norocul de a intalni cativa oameni care l-au propulsat rapid in meserie, cu o viata in care a preferat sa evite responsabilitatile majore si sa se distreze cu prietenii la Boema (Vagabondul vietii mele)… Desigur, latura lui umana complet mediocra nu-i stirbeste absolut deloc cariera fabuloasa de actor. Ramane, in opinia mea si a multor altora, unul dintre cei mai mari actori romani din toate timpurile. Insa in spatele rolurilor fantastice pe care le-a facut de-a lungul vietii, romanticul Dinica a fost un om simplu, mediocru, temator, chiar timid in anumite momente. Este incredibil cat de mult te poti insela, cateodata, daca faci confuzii intre actor si personajele pe care le interpreteaza. De multe ori magistral, de altfel…
Spre deosebire de maestrul Dinica, Andrei Plesu a fost si este un personaj destul de activ in media romaneasca, deci discutia cu Eugenia Voda nu a facut altceva decat sa confirme parerea pe care o aveam, deja, despre el. Un om extrem de inteligent, cu o cultura vasta, cu o exprimare elaborata si foarte densa, cu un consistent continut util in mesajele pe care le transmite. Un om capabil sa faca glume pe seama propriei personae, un om care se cunoaste pe sine extrem de bine, capabil sa analizeze destul de obiectiv propriile experiente de viata, un om care nu se sfieste sa-si recunoasca defectele, un om ajuns la maturitatea intelectuala, dar care inca are o contributie semnificativa de adus constiintei colective a romanilor in general si culturii romanesti in special. Ceea ce m-a surprins cel mai mult la Andrei Plesu nu sunt, insa, inteligenta sclipitoare, exprimarea elaborata sau cultura uimitoare, ci iubirea care-i caracterizeaza vorbele, care-i lumineaza ochii si care-i insufleteste inima. E un om care iubeste sincer si consistent. Un om care pretuieste valorile (culturale si nu numai), un om care iubeste Divinitatea. Credinta este, pentru Andrei Plesu, unul dintre cei mai importanti vectori ai interactiunii umane cu Divinul si cu rezultatele creatiei Divine. Este deloc surprinzator ca un om care iubeste artele si esteticul este definit, in acelasi timp, de o credinta nedisimulata. Ceea ce surprinde, insa, e luciditatea cu care vorbeste despre iubire si despre credinta, constientizarea faptului ca a identificat valorile fundamentale ale vietii umane, ca se afla deja pe o traiectorie asimptotica spre ideal…
Cristian Tudor Popescu este un om foarte inteligent, insa limitat. Pentru ca inteligenta rece, seaca, exclusiv rationala, ascutimea mintii fara emotie, fara simtire, fara sentiment, devine uneori banala, alteori plictisitoare. Am ascultat un intelectual frigid, un om incapabil sa exprime emotii, care uneori pare incapabil chiar sa le si simta. Lipsa de toleranta nu se poate nicicand ridica la rang de virtute. Lumea nu poate fi vazuta exclusiv prin prisma regulilor matematicii sau a axiomelor ingineresti. Este incredibil cat de reci sunt ochii acestui om, cat de dur poate fi cu sine insusi si cu toti cei din jurul lui. Lipsa scanteii din privire ii goleste uneori de continut enunturile de altfel predominant coerente si bine structurate. Nevoia subconstienta de a soca prin duritate, de a impresiona prin violenta verbala si prin continutul taios, tendinta de a omite mereu, cu regularitate, partea plina a paharului si de a privi constant cu pesimism si cu indoiala tot ce-l inconjoara, fac din Cristian Tudor Popescu un om interesant prin constructia logica a mesajului, dar plictisitor prin lipsa lui de empatie de sensibilitate. Am observant ca i-a devenit comod sa se ascunda in spatele etichetei de nebun, pe care multi i-au lipit-o in mod probabil eronat. Insa faptul ca cei pe care a ales sa-i evoce in dialogul cu Eugenia sunt oameni care fie au innebunit, fie au murit, fie au innebunit si apoi au murit, sugereaza discret o anumita doza de atractie catre morbid, catre esteticul uratului, catre delirul suprem…
Rezumand, au fost trei ore extreme de interesante, trei ore intense, trei ore incarcate de vibratie intelectuala si de talent original. Imi plac dialogurile Eugeniei Voda cu profesionistii romani, insa stau serios in cumpana daca sa mai urmaresc sau nu inregistrarile emisiunilor sale. Pe YouTube, unele dintre cele mai vizionate interviuri sunt cele cu Tataee, “profesionistul” muzicii romanesti, Monica Macovei, “profesionista” comuinsta a procuraturii romane si cu Gainusa, “profesionistul” televiziunii si radionului din Romania… Asta spune multe…
Blogul lui Victor Uzum 