In urma cu aproape doi ani eram imbracat intr-un tricou albastru, pe ultimul rand al tribunei a doua a Salii Polivalente din Bucuresti, incurajand-o din rasputeri pe Oltchim Ramnicu Valcea in semifinala Ligii Campionilor… Sala arhiplina, iar adversare unguroaicele de la Gyor, cu Gorbitz in mare forma… Un meci bun al fetelor noastre, insa insuficient pentru a castiga, chiar daca o aveam pe marea Bulatovici in echipa… Am pierdut la trei goluri diferenta. La retur, in Ungaria, am facut un meci fabulos si am castigat tot la trei goluri, insa unguroaicele au mers mai departe pentru ca inscrisesera mai mult in deplasare…
Dupa acest episod, echipa din Valcea s-a destramat intr-un timp record, cei din conducere nefiind capabili sa gaseasca sustinere financiara pentru a mentine echipa pe linia de plutire. A fost momentul in care am crezut ca totul s-a terminat si ca vom pierde pentru multa vreme contactul cu handbalul feminin de mare performanta…
Iata, insa, ca viata iti rezerva surprize! Ne aflam in primavara anului 2015, iar perspectivele handbalului romanesc feminin sunt mai roz ca niciodata! Campioana Romaniei, Baia Mare, s-a calificat in sferturile de finala ale Ligii Campionilor, dupa ce a intrat in a doua faza a grupelor fara niciun punct si are sanse substantiale de a ajunge in semifinalele de la Budapesta, din mai! Iar in campionatul intern exista o alta echipa, cel putin la fel de buna ca Baia Mare! Este vorba despre CSM Bucuresti, aflata pe 2, la un punct in spatele baimarencelor, dar doar pentru ca au fost penalizate de catre federatie…
Lupta dintre aceste doua cluburi este extrem de interesanta si oricare dintre ele poate castiga liga interna. Insa nu acest lucru este imbucurator, ci faptul ca ambele echipe sunt de nivel european. Multe dintre titularele nationalei Braziliei, campioana mondiala en-titre, joaca la aceste doua cluburi, in compania selecta a unora dintre cele mai bune handbaliste romance si a altor catorva handbaliste de mare clasa, in special rusoaice.
Ce inseamna o liga interna puternica? Inseamna o crestere constanta si consistenta a nivelului jucatoarelor romance, chiar daca la echipele din varful clasamentului joaca multe vedete din strainatate. Inseamna omogenizare, inseamna crestere valorica, inseamna adoptarea mentalitatii de invingatoare. Iar acest lucru nu este neaparat benefic prin prisma posibilitatii ca una dintre echipele romanesti sa castige, in sfarsit, Liga Campionilor (daca nu in 2016, macar in 2017), ci mai degraba prin faptul ca reprezinta laboratorul intern al unei nationale puternice, capabile sa atace primele trei locuri la urmatorul campionat mondial.
Perspectivele sunt chiar si mai interesante tinand cont ca, in vara anului trecut, junioarele romance deveneau campioane mondiale in Macedonia, spulberand nume grele ale handbalului feminin mondial.
Nimic nou, vor spune unii… In ultimele doua decenii am avut multe generatii de exceptie, insa rezultatele nu au fost niciodata pe masura talentului jucatoarelor, chiar daca la nivel de cluburi majoritatea au activat mereu la superlativ. Cu alte cuvinte, in afara de accidentul fericit din 2005, cand implacabila Rusie ne rapea brutal visul de a deveni din nou campioanele lumii, Romania a dezamagit constant la nivel de nationala feminina, terminand mai mereu mult prea jos in clasamentul final al marilor competitii internationale de senioare.
Cauzele? Multiple si mult prea complexe si diverse pentru a fi analizate aici. Insa cel putin in ultimii ani, una dintre cauzele clare ale insucceselor si lipsei de randament ale Romaniei in competitiile internationale au fost antrenorii. Orgoliosi, cu mentalitati depasite, lenti si mai degraba reactivi decat proactivi, semi-profesionisti, slabi strategi si dezastruosi la capitolele mobilizare si psihologie… In frunte cu eternul Tadici, acesti antrenori au compromis sistematic sansele unor generatii de handbaliste de exceptie de a performa pe masura talentului lor la cel mai inalt nivel, nu numai la echipele de club ci si la echipa nationala.
20 martie 2015. Cluj. Noua Sala Polivalenta din oras, acum cea mai mare din tara (7000 de locuri, dar capacitatea maxima este de 10000 de spectatori), gazduieste celebrul turneu Carpati, ajuns deja la editia cu numarul 47. Un turneu prestigios dar care isi cam pierduse, in ultimii ani, din greutate si din interesul publicului.
Sala plina, cu spectatori entuziasti si destul de activi, chiar daca uneori crainicul salii simte nevoia sa-i mobilizeze si sa-i ridice de pe scaune. Spiritul national sanatos, steagurile tricolore si prezentarea in stil NBA a jucatoarelor noastre prefateaza o seara importanta pentru Romania. E seara in care intalnim Brazilia, actuala campioana mondiala. E adevarat, este doar un meci amical, iar multe dintre brazilience au venit la Cluj de la Baia Mare si de la Bucuresti, insa un test cu campioana lumii este intotdeauna un prilej de sarbatoare.
E pentru prima data cand echipa nationala a Romaniei are pe banca un strain. Un suedez respectabil, atat ca varsta cat si ca trecut profesional, fost castigator al Ligii Campionilor. Un profesionist adevarat, un tehnician calculat si echilibrat. Thomas Ryde. E schimbarea de care avea nevoie generatia actuala de handbaliste romance. Un antrenor profesionist, capabil sa le mobilizeze in momentele dificile si sa le aseze tactic pentru un randament optim. E antrenorul care in timpul unui time-out (cerut oportun) le arata fetelor o schema cu care vor inscrie, sau cu care vor preveni un gol advers, nu care va tipa la ele, zdruncinandu-le increderea si bulversandu-le…
Simt ca e momentul ca aceasta generatie sa atinga apogeul, iar acest lucru poate fi posibil sub indrumarea acestui profesionist. Avem un lot extrem de valoros, cu multe jucatoare de talie mondiala. O avem pe Cristina Neagu, un fel de Messi in varianta feminina. O avem pe Paula Ungureanu, unul dintre cei mai buni portari din lume. Avem extreme fabuloase, cum sunt Nechita si Elisei, iar in teren si pe banca sunt extrem de multe nume grele ale handbalului mondial. Bradeanu, Manea (acum accidentata, insa in curand inapoi in echipa), Pintea si mai tinerele dar extrem de talentatele Chintoan, Dinca, Chiper, Zamfir, Perianu si altele.
De partea cealalta, campioanele mondiale in varianta completa, cu exceptia Eduardei Amorim, cea mai buna jucatoare a lumii in 2014, secondata de Cristina Neagu. Nu voi insista asupra meciului, desfasurarea acestuia nefiind esentiala, in acest moment. Voi remarca, totusi, doua aspecte. Am invins campioana mondiala in stil de mare echipa (27-19, la pauza 13-9), conducand meciul de la un capat la celalalt, cu o aparare agresiva si un atac extrem de eficient, atat pe faza de atac pozitional cat se pe contra-atac, am inscris din toate pozitiile si cu aproape toate jucatoarele iar Paula a avut din nou o prestatie excelenta. Insa cea mai importanta este schimbarea de atitudine, venita odata cu schimbarea antrenorului. Avem omogenitate, avem mentalitate de invingatoare, avem premisele de a performa fara a oscila in eficacitate si stabilitate psihica. Avem, in sfarsit, toate conditiile pentru a da nastere unor performante notabile, si la nivel de echipa nationala.
Sa asistam, oare, la nasterea viitoarei campioane mondiale? De ce nu? Desigur, pana la Mondiale avem de trecut de barajul cu Serbia, insa la felul in care evolueaza acum lucrurile in privinta echipei nationale, numai o nesansa teribila ne-ar putea opri accesul in grupele turneului final de la sfarsitul anului.
In orice caz, e o seara fericita. E inceputul unui vis frumos, care presupune performante notabile in handbalul feminin romanesc, atat la nivel de cluburi cat si la nivel de echipa nationala.
Hai Romania!!!
Hai Baia Mare!
Hai CSM!
P.S. Iar daca tot vorbim de performante de nivel mondial, sa ne pregatim sa savuram inclestarea dintre Simona Halep si Serena Williams de la Indian Wells!… O mare campioana la apus de cariera contra unei mari campioane in devenire. Hai Simona!