Feeds:
Posts
Comments

In urma cu aproape doi ani eram imbracat intr-un tricou albastru, pe ultimul rand al tribunei a doua a Salii Polivalente din Bucuresti, incurajand-o din rasputeri pe Oltchim Ramnicu Valcea in semifinala Ligii Campionilor… Sala arhiplina, iar adversare unguroaicele de la Gyor, cu Gorbitz in mare forma… Un meci bun al fetelor noastre, insa insuficient pentru a castiga, chiar daca o aveam pe marea Bulatovici in echipa… Am pierdut la trei goluri diferenta. La retur, in Ungaria, am facut un meci fabulos si am castigat tot la trei goluri, insa unguroaicele au mers mai departe pentru ca inscrisesera mai mult in deplasare…

Dupa acest episod, echipa din Valcea s-a destramat intr-un timp record, cei din conducere nefiind capabili sa gaseasca sustinere financiara pentru a mentine echipa pe linia de plutire. A fost momentul in care am crezut ca totul s-a terminat si ca vom pierde pentru multa vreme contactul cu handbalul feminin de mare performanta…

Iata, insa, ca viata iti rezerva surprize! Ne aflam in primavara anului 2015, iar perspectivele handbalului romanesc feminin sunt mai roz ca niciodata! Campioana Romaniei, Baia Mare, s-a calificat in sferturile de finala ale Ligii Campionilor, dupa ce a intrat in a doua faza a grupelor fara niciun punct si are sanse substantiale de a ajunge in semifinalele de la Budapesta, din mai! Iar in campionatul intern exista o alta echipa, cel putin la fel de buna ca Baia Mare! Este vorba despre CSM Bucuresti, aflata pe 2, la un punct in spatele baimarencelor, dar doar pentru ca au fost penalizate de catre federatie…

Lupta dintre aceste doua cluburi este extrem de interesanta si oricare dintre ele poate castiga liga interna. Insa nu acest lucru este imbucurator, ci faptul ca ambele echipe sunt de nivel european. Multe dintre titularele nationalei Braziliei, campioana mondiala en-titre, joaca la aceste doua cluburi, in compania selecta a unora dintre cele mai bune handbaliste romance si a altor catorva handbaliste de mare clasa, in special rusoaice.

Ce inseamna o liga interna puternica? Inseamna o crestere constanta si consistenta a nivelului jucatoarelor romance, chiar daca la echipele din varful clasamentului joaca multe vedete din strainatate. Inseamna omogenizare, inseamna crestere valorica, inseamna adoptarea mentalitatii de invingatoare. Iar acest lucru nu este neaparat benefic prin prisma posibilitatii ca una dintre echipele romanesti sa castige, in sfarsit, Liga Campionilor (daca nu in 2016, macar in 2017), ci mai degraba prin faptul ca reprezinta laboratorul intern al unei nationale puternice, capabile sa atace primele trei locuri la urmatorul campionat mondial.
Perspectivele sunt chiar si mai interesante tinand cont ca, in vara anului trecut, junioarele romance deveneau campioane mondiale in Macedonia, spulberand nume grele ale handbalului feminin mondial.

Nimic nou, vor spune unii… In ultimele doua decenii am avut multe generatii de exceptie, insa rezultatele nu au fost niciodata pe masura talentului jucatoarelor, chiar daca la nivel de cluburi majoritatea au activat mereu la superlativ. Cu alte cuvinte, in afara de accidentul fericit din 2005, cand implacabila Rusie ne rapea brutal visul de a deveni din nou campioanele lumii, Romania a dezamagit constant la nivel de nationala feminina, terminand mai mereu mult prea jos in clasamentul final al marilor competitii internationale de senioare.

Cauzele? Multiple si mult prea complexe si diverse pentru a fi analizate aici. Insa cel putin in ultimii ani, una dintre cauzele clare ale insucceselor si lipsei de randament ale Romaniei in competitiile internationale au fost antrenorii. Orgoliosi, cu mentalitati depasite, lenti si mai degraba reactivi decat proactivi, semi-profesionisti, slabi strategi si dezastruosi la capitolele mobilizare si psihologie… In frunte cu eternul Tadici, acesti antrenori au compromis sistematic sansele unor generatii de handbaliste de exceptie de a performa pe masura talentului lor la cel mai inalt nivel, nu numai la echipele de club ci si la echipa nationala.

20 martie 2015. Cluj. Noua Sala Polivalenta din oras, acum cea mai mare din tara (7000 de locuri, dar capacitatea maxima este de 10000 de spectatori), gazduieste celebrul turneu Carpati, ajuns deja la editia cu numarul 47. Un turneu prestigios dar care isi cam pierduse, in ultimii ani, din greutate si din interesul publicului.

Sala plina, cu spectatori entuziasti si destul de activi, chiar daca uneori crainicul salii simte nevoia sa-i mobilizeze si sa-i ridice de pe scaune. Spiritul national sanatos, steagurile tricolore si prezentarea in stil NBA a jucatoarelor noastre prefateaza o seara importanta pentru Romania. E seara in care intalnim Brazilia, actuala campioana mondiala. E adevarat, este doar un meci amical, iar multe dintre brazilience au venit la Cluj de la Baia Mare si de la Bucuresti, insa un test cu campioana lumii este intotdeauna un prilej de sarbatoare.

402950_402950_handbal_suporteri_prezenta_mare
Copyright Digi Sport Romania

E pentru prima data cand echipa nationala a Romaniei are pe banca un strain. Un suedez respectabil, atat ca varsta cat si ca trecut profesional, fost castigator al Ligii Campionilor. Un profesionist adevarat, un tehnician calculat si echilibrat. Thomas Ryde. E schimbarea de care avea nevoie generatia actuala de handbaliste romance. Un antrenor profesionist, capabil sa le mobilizeze in momentele dificile si sa le aseze tactic pentru un randament optim. E antrenorul care in timpul unui time-out (cerut oportun) le arata fetelor o schema cu care vor inscrie, sau cu care vor preveni un gol advers, nu care va tipa la ele, zdruncinandu-le increderea si bulversandu-le…

Simt ca e momentul ca aceasta generatie sa atinga apogeul, iar acest lucru poate fi posibil sub indrumarea acestui profesionist. Avem un lot extrem de valoros, cu multe jucatoare de talie mondiala. O avem pe Cristina Neagu, un fel de Messi in varianta feminina. O avem pe Paula Ungureanu, unul dintre cei mai buni portari din lume. Avem extreme fabuloase, cum sunt Nechita si Elisei, iar in teren si pe banca sunt extrem de multe nume grele ale handbalului mondial. Bradeanu, Manea (acum accidentata, insa in curand inapoi in echipa), Pintea si mai tinerele dar extrem de talentatele Chintoan, Dinca, Chiper, Zamfir, Perianu si altele.

De partea cealalta, campioanele mondiale in varianta completa, cu exceptia Eduardei Amorim, cea mai buna jucatoare a lumii in 2014, secondata de Cristina Neagu. Nu voi insista asupra meciului, desfasurarea acestuia nefiind esentiala, in acest moment. Voi remarca, totusi, doua aspecte. Am invins campioana mondiala in stil de mare echipa (27-19, la pauza 13-9), conducand meciul de la un capat la celalalt, cu o aparare agresiva si un atac extrem de eficient, atat pe faza de atac pozitional cat se pe contra-atac, am inscris din toate pozitiile si cu aproape toate jucatoarele iar Paula a avut din nou o prestatie excelenta. Insa cea mai importanta este schimbarea de atitudine, venita odata cu schimbarea antrenorului. Avem omogenitate, avem mentalitate de invingatoare, avem premisele de a performa fara a oscila in eficacitate si stabilitate psihica. Avem, in sfarsit, toate conditiile pentru a da nastere unor performante notabile, si la nivel de echipa nationala.

Sa asistam, oare, la nasterea viitoarei campioane mondiale? De ce nu? Desigur, pana la Mondiale avem de trecut de barajul cu Serbia, insa la felul in care evolueaza acum lucrurile in privinta echipei nationale, numai o nesansa teribila ne-ar putea opri accesul in grupele turneului final de la sfarsitul anului.

In orice caz, e o seara fericita. E inceputul unui vis frumos, care presupune performante notabile in handbalul feminin romanesc, atat la nivel de cluburi cat si la nivel de echipa nationala.

Hai Romania!!!
Hai Baia Mare!
Hai CSM!

P.S. Iar daca tot vorbim de performante de nivel mondial, sa ne pregatim sa savuram inclestarea dintre Simona Halep si Serena Williams de la Indian Wells!… O mare campioana la apus de cariera contra unei mari campioane in devenire. Hai Simona!

Advertisements

Acum o luna si ceva, Simona declara pentru presa australiana, la Melbourne, ca momentul care i-a declansat ascensiunea fabuloasa din ultimele 10 luni a fost partida castigata impotriva Agnieskai Radwanska. A fost momentul in care, spunea Simona, a realizat ca poate bate orice jucatoare din top 10 WTA.

Iata-ne azi, la mai bine de 10 luni de la acel moment, martori la inca un meci fantastic intre Simona si Agnieska. Doha 2014, semifinale. Romanca venea dupa un sfert incredibil importiva numarului 7 mondial, Sara Errani (6-2, 6-0), etichetat de catre Simona drept “cel mai bun meci al carierei sale de pana acum”, iar Radwanska stia ca va trebui sa joace cel mai bune tenis posibil pentru a ajunge in finala.

Meciul a inceput ezitant pentru Halep, care uneori are tendinta sa intre in anumite meciuri neconcentrata suficient. Primul set a decurs in favoarea polonezei pana la 5-2, presarat cu greseli nefortate ale Simonei si cateva mingi castigatoare ale Agnieskai. A urmat, insa, o serie absolut fabuloasa de 8 game-uri consecutive castigate de catre Halep, asigurandu-i primul set si un avantaj de 3 jocuri in setul al doilea. Pana la accesul in finala nu a mai fost decat o chestiune de timp. Moralul Radwanskai a scazut incet-incet, in special pe cele doua re-break-uri ale Simonei din setul secund. Cateva zvacniri de orgoliu, cateva mingi superbe ale frumoasei poloneze, numarul patru mondial, insa doar atat. La 2-5 in setul al doilea, Agnieska a stiut ca s-a terminat. Felul in care s-a indreptat catre scaun spunea totul…

Dupa sfertul nereusit de la Australian Open, Simona a fost eliminat in primul tur, la Paris, de catre o jucatoare promitatoare insa nu stralucita. Parea ca trece printr-un moment greu, ca nu se regaseste, ca e intr-o scadere de incredere in propriile forte, ca echipa pe care acum o face cu antrenorul Wim Fisette nu este deocamdata una redutabila… Insa dupa cateva meciuri frumoase la Fed Cup, alaturi de Sorana si Niculescu, Simona a inceput sa defileze la Doha, ajungand in finala dupa ce a spulberat, efectiv, numerele 4 si 7 WTA.

Entuziasmant nu este neaparat faptul ca Simona poate castiga maine al saptelea turneu din cariera, ci felul in care a ajuns in finala. Un tenis agresiv, cu multe schimbari de directie, cu cross-uri scurte, cu un backhand fabulos, cu mingi care atingeau mai mereu liniile terenului, cu multe mingi castigatoare si putine greseli nefortate. A zdrobit-o pe Radwanska intr-un stil de mare campioana. A batut-o in stilul Serenei Williams, desi ca forta si ca gabarit este la jumatate fata de campioana americana. Iar finalul… E absolut uimitor cat de inteligenta, de modesta si de simtita este aceasta fata! Gratioasa, eleganta, frumoasa si curajoasa. Un interviu superb, intr-o ambianta incredibila, plina de staguri ale Romaniei si de romani, la mii de kilometri de casa…

Am vazut in ea potentialul unui loc in primele cinci jucatoare ale lumii, acum noua luni, si asteptarile nu-mi sunt inselate. Simona Halep este o jucatoare de top 5 WTA, daca nu chiar de top 3. Probabil in 2015 va fi pregatita sa castige primul ei turneu de Grand Slem, insa pana atunci are de aparat turneele castigate in a doua jumatate a anului trecut, unul dintre le chiar la BUCURESTI (inlocuirea Budapestei cu Bucurestiul a fost confirmata official de catre WTA, acum cateva saptamani)!!!

Singurul aspect dezamagitor al acestul regal tenisistic?… Cei doi “comentatori” Digi Sport… Ionut Angheluta si Cristi Mandru… Total pe langa tenis, ridicoli, penibili… I-as pune sa asculte timp de 3 ani comentariile celor de la EuroSport, sa-si ia notite meticuloase, iar apoi i-as lasa sa incerce sa comenteze din nou un meci de un asemenea calibru… Bravo Simona! Bafta maine in meciul cu Kerber! Al saptele titlu din cariera e doar la o ora de tenis bun departare! Te iubim!


Noaptea dintre 18 si 19 februarie, 2014… Bristol. Mult timp liber. Prea mult…

De cand Simona Halep s-a apropiat de top 10 WTA si a inceput sa castige turnee, inoculandu-ne speranta intr-un turneu de Grand Slem castigat undeva in urmatorii ani, am inceput sa o urmaresc cu mare atetie. Asa se face ca acum, la inceput de 2014, i-am vazut toate meciurile de la Australian Open. Cum UK e in urma cu 2 ore fata de Romania, mi-e mai usor sa vad partidele de aici. Sunt tot noaptea, insa la ore putin mai rezonabile.

Ieri Simona nu a jucat, fiind abia calificata in optimi. Cred cu tarie ca poate face o figura frumoasa anul acesta in turneele de Grand Slem, incepand chiar cu Australian Open. Are bilant pozitiv cu Jelena Jankovic, iar ceea ce am vazut la sarboaica in tururile precedente nu face decat sa imi confirme optimismul. Jelena e greoaie, e instabila, se pierde in momente cheie si comunica enorm de mult cu cei din propria boxa, fapt care i-a adus avertismente la ultima partida.

Simona? Excelenta la raliuri, extraordinar de stabila psihic, increzatoare, relaxata. A mai remediat putin problema din primele doua tururi, avand ceva mai multe lovituri castigatoare in ultimul meci, insa trebuie in continuare sa lucreze la agresivitate. Prefera, de obicei, sa astepte greseala adversarelor si sa trimita mingi cu o doza sporita de siguranta. Insa jucatoarele din top 10 sunt greu de batut asa. Cu ele trebuie sa risti putin, sa iesi la fileu, sa le plimbi pe linia de fund. Iar primul serviciu… Punctul cu adevarat slab al Simonei… Cand nu-ti intra primul serviciu esti vulnerabil in fata jucatoarelor cu retururi bune, cum e si Jelena. In plus, Simona trebuie sa invete sa intre un pas in teren pe serviciul al doilea al adversarelor, pentru a avea un retur mai agresiv si pentru a evita raliurile interminabile. Si ar mai fi ceva… Simona are o problema cu mingile care cad foarte aproape de linia de fund a terenului. Le trimite usor lobate inapoi, devenind mingi ideale de atac pentru adversare.

In fine, meciul e peste mai putin de patru ore, sper din tot sufletul sa avem din nou, dupa multi ani (ultima data Irina Spirlea, la US Open, in ’97), o romanca in sferturile unui turneu major. Daca trece de Jankovici, Simona va da Sharapova, iar apoi probabil de Azarenka sau Radwanska. Vestea buna? In finala nu mai este zidul inexpugnabil numit Serena Williams.

Azi-noapte, tarziu, dupa ce am vazut-o pe italianca Penetta batand o jucatoare de top 10 si urcand in sferturi, am avut placerea sa fiu parte la un moment extraordinar. Ana Ivanovici contra Serena Williams. O Serena care tocmai batuse recordul de meciuri fara infrangere la Australian Open. O performanta fabuloasa, care sporeste considerabil importanta victoriei de ieri a Anei Ivanovici. E fantastic sa bati impotriva unei campioane ca Serena Williams, care a pierdut doar cinci partide in 2013. Sigur, era de asteptat sa cedeze  la un moment dat. Presiunea e uriasa, trebuie sa castigi mereu, lumea asteapta de la tine totul. A jucat mai slab ieri noapte, insa asta nu rapeste nimic din meritele Anei, care a facut un meci incredibil. A avut de 10 ori mai multe forehand-uri castigatoare decat Williams, iar asta este cu adevarat o mare performanta! Serena nu a stralucit decat la serviciu si doar pe alocuri. Foarte multi asi, majoritatea la viteze de peste 185km/h…

Dupa regalul de tenis feminin, care m-a umplut de adrenalina, a venit randul boxului… Meciul Anei Cu Serena s-a terminat exact in momentul in care Bute si Pascal au intrat in ring. Sincronizare perfecta. De data asta in Canada, unde 20.000 de oameni au platit bani grei pentru a-l incuraja pe roman.

Cand am comutat pe box, aveam in minte imaginile cu campionii din trecut, castigand meciuri de titlu mondial dupa lupte epice, cu knock-out-uri, cu pumni multi, cu drama, cu rasturnari de situatie, cu spectacol…

Mi s-a umplut inima de bucurie cand am auzit 20.000 de canadieni scandand “Bute, Bute!”… In plus, era un meci asteptat vreme de un an si ceva, de la infrangerea dureroasa in fata lui Froch… In ultimele luni, Bute nu facuse altceva decat sa se laude ca-l va face praf pe Pascal, pe care l-a evitat in mai 2012 datorita (nu e o greseala, accidentarea chiar i-a facut un bine) unei accidentari (o fi fost, oare?…) si sa ceara incredere din partea romanilor pe care, zicea el, ii va face mandri…

Avand aceste premise in cap, ma asteptam la un meci spectaculos, in care romanul sa-si spele onoarea sifonata in meciul cu Froch. Un meci care sa-l aduca mai aproape de revansa mult dorita.

Dezamagire cumplita… Slab, temator, timid, mult prea precaut, Bute a facut un meci infect. Un meci pentru care spectatorii din primele randuri au platit 1000 de dolari!… Un meci in care nu a dat decat trei pumni, in ultima repriza!… Ce-i drept, am vazut meciul cu Doroftei in minte, cu meciurile lui absolut fantastice in inima, meciurile in care dadea intr-o singura repriza pumnii pe care Bute si Pascal i-au dat impreuna in toata partida…

Comentatorii? Absolut jalnici… Penibili si ultra ridicoli… Pascal dadea in Bute ca intr-un sac de box, iar ei spuneau ca repriza e cu semnul intrebarii sau ca e a romanului…

Probabil ca e adevarat. Bute e un campion fabricat, umflat de presa si ajuns mare pe spatele unor oponenti foarte slabi… Oricum ar fi, lipsa lui de combativitate intr-un meci de care-i depindeau onoarea si cariera este extrem de suspecta. La urma urmei, mafia pariurilor a atins sportivi mult mai titrati decat el…

Una peste alta, o dezamagire teribila, o propaganda negativa pentru boxul profesionist. Probabil sfarsitul carierei pentru Bute, daca nu cumva va mai boxa in vreo 2-3 meciuri cu oponenti mai slabi, doar pentru bani…

Dupa ce s-a terminat meciul, imi doream sincer ca Pascal sa castige . A fost sportivul care a cautat cu adevarat lupta, care s-a zbatut mai mult si care a si lovit mai mult. Si chiar a castigat. Iar dupa verdictul arbitrilor, in momentul in care Bute alerga penibil in ring dupa Pascal ca sa-i ridice manusile in aer, recunoscandu-i superioritatea, am trecut pe YouTube si am cautat meciul lui Doroftei cu Balbi. Era ora 5:30, ora Marii Britanii. Trebuia sa vad si ceva box in noaptea trecuta…

Hai Simona!!!!!!!!!!!!!

UPDATE 20 ianuarie 2014, ora 04:35 GMT

Bravo SIMONA!!!!!!!!!!

Simona HALEP este in sferturile de finala la Australian Open! Un meci absolut fantastic impotriva Jelenei Jankovici! Un prim set castigat pe greselile adversarei, in care Simona a fost foarte concentrata si constanta. Un ultim set fabulous, cu un prim game decisiv din punct de vedere psihologic (care a durat mai mult de un sfert de ora si a avut cinci egalitati la 40), urmat de un tenis agresiv si exact pentru Simona. A evitat inteligent backhand-ul extraordinar al Jelenei si a fortat-o sa greseasca in momente decisive.

Primul serviciu i-a intrat mai bine ca in alte dati, iar viteza medie a serviciului a fost buna. Raliuri lungi si in general castigate de Simona pe greselile Jelenei. Si mingi castigatoare mai multe ca in alte dati. Punctele slabe? A cedat destul de usor setul al doilea si practic s-a oprit la 2-5. Un astfel de gest i-ar putea aduce infrangerea in alte partide mai echilibrate. In plus, doua duble greseli pe break point-ul adversarei, in momente importante ale meciului. Desigur, ar mai fi de mentionat si lipsa totala de deplasari catre fileu, dar si faptul ca joaca foarte in spate, facand efort mare la mingile trmise in unghi.

Una peste alta, o victorie uriasa pentru Simona, aflata la primul sfert de finala de Grand Slem din cariera. In plus, a dus scorul intalnirilor directe la 3-1. Jelena? Dezamagitoare din nou, confirmand lipsa de fair-play din turul 3 (a intarziat aproape de fiecare data la intrarea pe teren dupa pauza, a tipat la copiii de mingi si s-a ratoit la arbitrul central). Tactica foarte slaba in ultimul set, inconstanta in joc, concentrare slaba.

In sferturi, Halep o va intalni pe Cibulkova, jucatoarea care a scos o alta favorita (Sharapova), profitand de problemele de sanatate ale rusoaicei si avansand in sferturi pentru prima data in Australia. Scorul intalnirilor directe ii este deocamdata favorabil cehoaicei (2-1) dar Simona poate trece mai departe.

Bravo Simona! Hai in semifinale!!!

 


Dupa finala campionatului mondial din 2005, in care a fost invinsa de catre o Rusie imbatabila la acea vreme, echipa nationala de handbal a Romaniei nu a mai realizat performante deosebite, in ciuda faptului ca multe dintre componentele nationalei au fost si sunt jucatoare de exceptie. Incet-incet, Luminita Hutupan, Steluta Luca, Simona Gogarla, Narcisa Lecusanu, Cristina Varzaru, Carmen Amariei si multe alte handbaliste talentate s-au retras din cauza varstei, iar sperantele noastre la performante de nivel inalt paleau semnificativ, odata cu retragerea generatiei de exceptie care castiga entuziasmant mondialele de junioare in ’99…

Campionatul Mondial de Handbal Feminin de la sfarsitul lui 2013 ne-a gasit, asadar, cu un lot plin de jucatoare foarte tinere insa talentate si puternice, si cu cateva piese grele, experimentate, calite ani de-a randul in jocurile tari din Liga Campionilor. Pe banca, acelasi Tadici. Mereu controversat, hulit de multi, detestat mereu de Amariei, injurat de cativa dintre “cunoscatorii” handbalului… Hulit, insa experimentat. Injurat, insa toba de handbal. Controversat, dar respectat de catre handbaliste.

Obiectivul? Niciunul, cu exceptia formarii unei nationale puternice, pentru viitoarele campionate europene si mondiale. Si tocmai asta este, probabil, avantajul nostru. Romanii nu stiu sa joace sub presiune. Cedeaza psihic si se blocheaza fizic. Numai generatia fantastica a lui Hagi stia sa-si onoreze statutul de favorita si nu ierta niciun adversar care pornea cu sansa a doua.

Dupa doua meciuri de incalzire, cu Tunisia si Australia, a venit primul meci dificil. Primul meci adevarat de handbal de la mondialele din Serbia. A fost un meci in care romancele s-au batut, efectiv, singure. Am pierdut la trei goluri diferenta, insa am ratat 6 aruncari de la 7 metri!…

Pentru a nu intalni un adversar puternic in faza a doua a competitiei si a avea sanse mari de a ajunge in sferturi, Romania devenea, astfel, obligata sa castige cu Ungaria. Unguroaicele, favorite clare. Si teoretic si practic. Cu jucatoare de valoare mondiala, construind o echipa omogena in jurul cosmarului romanesc Anita Gorbitz (care ne-a refuzat constant castigarea Ligii Campionilor, inclusiv in aceasta vara cand Gyor a trecut de Oltchim desi echipele au fost practic egale in cele doua manse), unguroaicele sunt printre favoritele la castigarea Mondialului din Serbia. Romanii, insa, spera… In primele trei meciuri Romania a aratat bine. O echipa destul de inchegata, in ciuda numelor noi din lot, o echipa agresiva si destul de eficienta. O echipa care a invatat sa fie rabdatoare, o echipa care incepe sa arate un psihic redutabil.

Meciul a inceput prost pentru Romania, cu o serie de decizii ciudate ale arbitrilor din Coasta de Fildes. Unguroaicele s-au instalat la conducere, cu 3 goluri avans, si pareau ca nu vor avea probleme in castigarea meciului. In tribune, valuri de rosu si verde pe fond alb, si scandari puternice in favoarea unguroaicelor. Sper sa ma fi inselat, insa mi s-a parut chiar ca aud, la un moment dat, celebrul “Tiganii, tiganii!”, scandarea favorita a ungurilor cand intalnesc echipe romanesti…

Inclestarea se echilibreaza, insa, si romancele se tin mereu la maxim doua goluri de unguroaice. Cei doi portari, Ungureanu si Kiss fac minuni in propriile porti. Arbitrii dicteaza cateva eliminari de 2 minute pentru romance, care in agresivitatea apararii fac exces de zel. In special Tacalie, care sta pe banca timp de patru minute. Romania imi pare alta echipa fata de ceea ce ne obisnuise… E o echipa agresiva, o echipa tehnica, o echipa care se apara avansat. Unguroaicele practic nu pot dechide flancurile, extremele maghiare someaza. In tot meciul au inscris o singura data de pe extreme! Un lucru si mai interesant este ca nici pivotii maghiari nu au succes. Apararea Romaniei este ermetica si artagoasa. In atac, insa, suferim din nou la eficacitate. O aruncare de la 7 metri ratata, ca in meciul cu Germania, si doua ocazii unu contra unu ratate…

Chiar daca in prima repriza jucam de trei-patru ori in cinci contra sase, Romania se apara excelent in inferioritate numerica. Mai mult, inscrie pe contra-atac, reducand diferenta la un singur gol la finalul primei reprize. Arbitrii nu sunt, insa, de acord, si dicteaza penalty pentru Ungaria. Bestia neagra Anita Gorbitz se duce aroganta catre punctul de la 7 metri, priveste superior catre Paula Ungureanu, fixeaza mingea cu priza de gimnasta, si trage. Mingea zboara la 2-3 centimetri de figura Paulei, care se uita perplex catre Gorbitz. Un gest descalificant, care sterge practic toate meritele Anitei din acest meci… O lipsa incredibila de fair-play, din partea unei jucatoare de valoare mondiala… In acel moment am stiut ca Romania va castiga. Un astfel de gest nu ramane nepedepsit de catre zeii sportului. Un mare campion este cu adevarat valoros doar daca isi respecta adversarii. Anita Gorbitz se scoate, prin astfel de gesturi, de pe lista marilor sportivi…

Repriza a doua incepe la fel de prost ca si prima… Dupa inca o eliminare si doua atacuri ratate, Ungaria de distanteaza din nou la 3 goluri diferenta. E momentul in care fetele au arata ca au mentalitate de invingatoare si ca pot deveni candva campioane. E ceva fundamental diferit fata de ceea ce am mai vazut pana acum la nationala Romaniei. E puterea de a reveni si de a recupera distanta fata de adversar, chiar daca pare extrem de dificil. E puterea de a avea rabdare si de a lovi la momentul oportun. Romania sufera a cincea eliminare de doua minute, la o faza la care nici Nechita nu intelege de ce a fost eliminata si cu atat mai putin de ce s-a dat 7 metri pentru Ungaria.

E momentul psihologic al partidei. Paula apara cu un reflex incredibil aruncarea de la 7 metri, si pastreaza scorul de 12-14. Urmeaza doua minute fantastice, in care Romania egaleaza in inferioritate numerica. Dupa reintrarea Adei Nechita, Romania preia conducerea. Ungaria acuza socul psihologic al pierderii controlului unei partide care parea ca le este la discretie, si fac greseli in aparare dar mai ales in atac. Prima eliminare de 2 minute pentru unguroaice vine abia in minutul 50!!! Romania se distanteaza la 4 goluri si nu ne mai da emotii pe final, ca in alte partide. In cele 3 time-out-uri solicitate catre finalul partidei, romancele arata o determinare si o concentrare fantastice. E ambitia marilor campioane, conditia sine-qua-non a performantelor de nivel inalt. Tadici  le mobilizeaza exemplar, trasand cateva indicatii formale pieselor grele ale echipei. Elisei, Nechita si Neagu stiu foarte bine ce au de facut. E victoria lor, si nu o vor scapa printre degete pentru nimic in lume!

Paula Ungureanu a facut o repriza secunda fantastica. A luat doar sase goluri din saptesprezece suturi la poarta si a aparat penalty-ul care a schimbat soarta partidei. De altfel, meritele sale au fost recunoscute la final, cand a luat premiul pentru cea mai buna jucatoare a meciului.

Extremele noastre au fost peste cele maghiare. Elisei si Nechita au facut un meci foarte bun, si au inscris impreuna de trei ori mai multe goluri decat flancurile unguroaicelor. Bradeanu si Neagu au jucat bine, agresiv, inventive in atac, au incrucisat repetat si au dezorganizat de cateva ori apararea maghiara, pasand la pivotul Manea si fortand multe aruncari de la 7 metri si goluri de pe semicerc. Chiar daca au ratat destul de mult (50% eficacitate), au fost piesa de rezistenta a atacurilor noastre pozitionale. Nici tinerele nu s-au lasat mai prejos, atat cat au jucat. In special Marin, Buceschi si Chiper, care au incris fiecare de cate doua ori. Un lucru remarcabil este ca din lotul Romaniei numai Dinca nu a fost folosita in acest meci, in timp ce unguroaicele au tinut tot timpul pe banca patru jucatoare! Poate de asta au si cazut pe final, multe dintre ele jucand mai mult de 55 de minute. Per total, insa, Gorbitz, Bulath, Zacsik si Tomori au facut un meci bun, nefiind ajutate de catre colege sa mentina avantajul de pe tabela de marcaj.

Finalul ii gaseste pe romanii din sala de la Novi Sad cantand fericiti, iar pe fetele noastre imbratisandu-se satisfacute de performanta de a bate o candidata la titlul mondial. E un meci care poate reprezenta inceputul unei echipe extreme de puternice a Romaniei. E adevarat, in cativa ani experienta din randul handbalistelor noastre se va diminua, odata cu retragerea marilor sportive care alcatuiesc acum scheletul echipei nationale. Insa tinerele din lotul actual ne dau sperante ca vom avea din nou de spus, in curand, un cuvant important in lumea handbalului feminin mondial.

Bravo Romania! Ne vedem in finala!


Ieri noapte am vizionat trei emisiuni cu totul speciale, trei inclestari intelectuale deosebite, demne de numele show-ului “Profesionistii”. Spre rusinea mea, am urmarit in direct destul de putine dialoguri ale celebrei realizatoare de televiziune Eugenia Voda, cu diversii ei invitati, insa ma straduiesc din rasputeri sa ma revansez… Unii dintre invitati au fost cu adevarat oameni deosebiti, oameni care reprezinta etaloane de inteligenta, de excelenta in propria meserie, de onestitate, de virtute forte. Altii mai putin interesanti, mai putin merituosi, mai putin reusiti ca simboluri nationale. In mare parte, insa, dialoguri extreme de interesante, care-ti fura ceasuri intregi din timpul liber fara sa te prinzi decat la final…

Scurtand vorbaria, am urmarit trei dialoguri extrem de interesante intre Eugenia Voda, pe de-o parte, si Gheorghe Dinica, Andrei Plesu si Cristian Tudor Popescu pe de alta parte.

Gheorghe Dinica a reprezentat, pentru mine, o surpriza imensa, facilitata de faptul ca s-a ferit intotdeauna sa apara in emisiuni de televiziune sau sa dea interviuri. Este incredibil cat de diferit era omul Gheorghe Dinica de actorul Gheorghe Dinica. Puternic, feroce, (cum l-a caracterizat Eugenia), dominant, spontan, viclean, elegant, dur, elevat si sarmant ca actor. Ca om, insa, pus in fata camerelor de luat vederi fara sa fie nevoit sa joace vreun rol, ci sa poarte o discutie simpla, a aratat o personalitate cu totul diferita. Stingher in multe momente, cu dificultati de exprimare, cu o cultura limitata si cu o inteligenta medie, cu raspunsuri foarte putin elaborate… Un om extrem de talentat ca actor, cu o copilarie cumplit de grea, cu o tinerete marcata de norocul de a intalni cativa oameni care l-au propulsat rapid in meserie, cu o viata in care a preferat sa evite responsabilitatile majore si sa se distreze cu prietenii la Boema (Vagabondul vietii mele)… Desigur, latura lui umana complet mediocra nu-i stirbeste absolut deloc cariera fabuloasa de actor. Ramane, in opinia mea si a multor altora, unul dintre cei mai mari actori romani din toate timpurile. Insa in spatele rolurilor fantastice pe care le-a facut de-a lungul vietii, romanticul Dinica a fost un om simplu, mediocru, temator, chiar timid in anumite momente. Este incredibil cat de mult te poti insela, cateodata, daca faci confuzii intre actor si personajele pe care le interpreteaza. De multe ori magistral, de altfel…

Spre deosebire de maestrul Dinica, Andrei Plesu a fost si este un personaj destul de activ in media romaneasca, deci discutia cu Eugenia Voda nu a facut altceva decat sa confirme parerea pe care o aveam, deja, despre el. Un om extrem de inteligent, cu o cultura vasta, cu o exprimare elaborata si foarte densa, cu un consistent continut util in mesajele pe care le transmite. Un om capabil sa faca glume pe seama propriei personae, un om care se cunoaste pe sine extrem de bine, capabil sa analizeze destul de obiectiv propriile experiente de viata, un om care nu se sfieste sa-si recunoasca defectele, un om ajuns la maturitatea intelectuala, dar care inca are o contributie semnificativa de adus constiintei colective a romanilor in general si culturii romanesti in special. Ceea ce m-a surprins cel mai mult la Andrei Plesu nu sunt, insa, inteligenta sclipitoare, exprimarea elaborata sau cultura uimitoare, ci iubirea care-i caracterizeaza vorbele, care-i lumineaza ochii si care-i insufleteste inima. E un om care iubeste sincer si consistent. Un om care pretuieste valorile (culturale si nu numai), un om care iubeste Divinitatea. Credinta este, pentru Andrei Plesu, unul dintre cei mai importanti vectori ai interactiunii umane cu Divinul si cu rezultatele creatiei Divine. Este deloc surprinzator ca un om care iubeste artele si esteticul este definit, in acelasi timp, de o credinta nedisimulata. Ceea ce surprinde, insa, e luciditatea cu care vorbeste despre iubire si despre credinta, constientizarea faptului ca a identificat valorile fundamentale ale vietii umane, ca se afla deja pe o traiectorie asimptotica spre ideal…

Cristian Tudor Popescu este un om foarte inteligent, insa limitat. Pentru ca inteligenta rece, seaca, exclusiv rationala, ascutimea mintii fara emotie, fara simtire, fara sentiment, devine uneori banala, alteori plictisitoare. Am ascultat un intelectual frigid, un om incapabil sa exprime emotii, care uneori pare incapabil chiar sa le si simta. Lipsa de toleranta nu se poate nicicand ridica la rang de virtute. Lumea nu poate fi vazuta exclusiv prin prisma regulilor matematicii sau a axiomelor ingineresti. Este incredibil cat de reci sunt ochii acestui om, cat de dur poate fi cu sine insusi si cu toti cei din jurul lui. Lipsa scanteii din privire ii goleste uneori de continut enunturile de altfel predominant coerente si bine structurate. Nevoia subconstienta de a soca prin duritate, de a impresiona prin violenta verbala si prin continutul taios, tendinta de a omite mereu, cu regularitate, partea plina a paharului si de a privi constant cu pesimism si cu indoiala tot ce-l inconjoara, fac din Cristian Tudor Popescu un om interesant prin constructia logica a mesajului, dar plictisitor prin lipsa lui de empatie de sensibilitate. Am observant ca i-a devenit comod sa se ascunda in spatele etichetei de nebun, pe care multi i-au lipit-o in mod probabil eronat. Insa faptul ca cei pe care a ales sa-i evoce in dialogul cu Eugenia sunt oameni care fie au innebunit, fie au murit, fie au innebunit si apoi au murit, sugereaza discret o anumita doza de atractie catre morbid, catre esteticul uratului, catre delirul suprem…

Rezumand, au fost trei ore extreme de interesante, trei ore intense, trei ore incarcate de vibratie intelectuala si de talent original. Imi plac dialogurile Eugeniei Voda cu profesionistii romani, insa stau serios in cumpana daca sa mai urmaresc sau nu inregistrarile emisiunilor sale. Pe YouTube, unele dintre cele mai vizionate interviuri sunt cele cu Tataee, “profesionistul” muzicii romanesti, Monica Macovei, “profesionista” comuinsta a procuraturii romane si cu Gainusa, “profesionistul” televiziunii si radionului din Romania… Asta spune multe…


Astazi, pentru intaia oara dupa 25 de ani, am vizionat din nou un canal TV bulgaresc! Nu, nu din nostalgie, nici din dragoste pentru limba care mi-a umplut timpul liber in copilarie, nici pentru “La Piovra” sau pentru celebrele desene animate de la 19:45, ci pentru SIMONA. SIMONA HALEP. Noua stea a tenisului feminin romanesc, viitoarea stea a tenisului mondial.

Nu am mai privit cu emotie un meci de tenis feminin de la semifinala de US Open, pierduta de Irina Spirlea in fata lui Venus Williams. Cunoscatorii isi amintesc, cu siguranta, episodul cu conotatii rasiste al ciocnirii (la propriu) dintre cele doua sportive. De fapt, Romania nu a mai avut nicicand, de la Irina Spirlea si Ruxandra Dragomir incoace, o jucatoare de tenis mai promitatoare ca Simona Halep.

Desigur, Sorana Carstea ne-a dat sperante, in urma cu 2-3 ani, insa a atins, se pare, plafonul posibilitatilor ei de exprimare in terenul de tenis, iar locul ei din clasamentul WTA nu va fi niciodata mai sus de 15-20… Begu, Cadantu, Niculescu, Olaru… Sportive de pluton…

De data aceasta, insa, avem de-a face cu o speranta reala. O fata simpla, fara o imagine umflata in presa, fara aere de Martina Hingis (desi ar fi, poate, justificate). Si cum orice lucru simplu este si extrem de eficient, Simona a avut un an 2013 entuziasmant. A castigat Roland Garros? Wimbledon? Melbourne sau US Open? Nu, pentru ca inca nu este de nivelul jucatoarelor din Top 10 WTA. Insa este o jucatoare care abia a explodat, care abia acum incepe sa-si arate forta.

A plecat de jos. A inceput sa adune punct cu punct, dolar cu dolar, iar in 2013 a inceput sa castige turnee. A castigat turnee invingand nume inportante din a doua jumatate a topului 20 WTA, de multe ori favorite certe ale respectivelor competitii. Simona a facut aceste performante beneficiind, oarecum, de statutul de outsider. Cand nu ai presiune pe umeri, jocul iti iese mereu mai bine. Nu ai ce pierde, lumea inca nu asteapta nimic de la tine.

Insa in finala de la Sofia, de la Tournament of Champions 2013, situatia s-a schimbat. Simona a cunoscut presiunea. Presiunea mass-media, presiunea publicului, presiunea fanilor, presiunea propriei ambitii de a ajunge sus. Si a facut fata! Desi a avute emotii (seturi inaugurale pierdute clar in semifinala cu Ivanovici si finala cu Stosur), Simona dovedeste un psihic extrem de tare. Poate reveni de la orice scor, poate trece peste orice greseala (chiar daca se supara si se enerveaza pe moment) si isi mentine ridicat nivelul de concentrare in momente cheie ale partidelor. Asa isi invinge adversarele!  Dar, mai presus de orice, este capabila sa-si mentina concentrarea pe parcursul unui turneu intreg! In 2013, a facut-o perfect de sase ori. Sase turneee castigate din sase finale disputate!

Pe langa un psihic foarte bun, care in tenis inseamna enorm, Simona mai poseda si calitati tehnice excelente. Sigur, tehnica va fi intens lucrata in viitor, slefuita, insa felul in care se misca in teren, felul in care loveste mingea din toate pozitiile, felul in care aseaza mingea milimetric langa liniile terenului ii confera o baza tehnica extrem de solida. Primul si al doilea serviciu, urcarile la fileu, atacurile de pe fundul terenului, toate acestea trebuie imbunatatite pentru a se bate cu primele locuri din clasament, insa exista cu siguranta premisele pentru un progres constant si consistent.

Simona e geul de jucatoare care are tot ce-i trebuie pentru a face pasul spre aerul tare al inaltimilor clasamentului WTA. Desigur, e nevoie de multa munca, de multa concentrare, de un organism rezistent si viguros. Sa nu uitam ca multe jucatoare promiteau sa devina staruri ale tenisului mondial si au fost oprite de accidentari repetate sau de rezistenta fizica precara la efort intens si indelungat.

E inca prematur sa spunem ca Simona va fi o mare campioana. Ceea ce putem afirma insa, cu siguranta, este ca Simona are toate premisele pentru a deveni o mare stea in tenisul feminin mondial. Felul in care va alege sa abordeze acest capital imens de incredere si simpatie, pe care l-a primit de la romani si de la fanii ei din toata lumea, va face diferenta dintre o noua speranta irosita si o mare campioana. Pare, insa, genul de sportiva care va merge pana la capat, indiferent de situatie si de greutatile intalnite pe parcurs.

Iti multumesc, Simona! Pentru ca mi-ai facut sufletul sa vibreze romaneste, departe de tara, intr-un moment in care sportul romanesc se zbate in anonimat si mediocritate! Iti multumesc pentru zambetul cu care transmiti mereu energie pozitiva catre fanii si admiratorii tai, iti multumesc pentru ocazia fenomenala de a-l vedea pe Ilie Nastase aplaudat in picioare de o arena plina, dupa zeci de ani de la performantele care l-au facut celebru. Iti multumesc pentru ca ne dai sperante intr-un viitor roz, iti multumesc pentru clipele frumoase pe care ni le-ai dat in 2013 si pentru toate momentele unice pe care ni le vei oferi in viitor!

Una dintre dorintele mele pentru 2014 este sa o vad pe Simona HALEP castigand un turneu de Grand Slem! Roland Garros ar fi superb! Si apoi, pe finalul anului, o participare de success la adevaratul turneu al campioanelor! Prin succesele tale, vei face cinste Romaniei si ne vei face mandri si fericiti! Sa vedem tricolorul romanesc dominand tenisul feminin mondial e un vis. Si, totusi, atat de aproape de realitate!…


La sfarsitul lunii trecute, mai exact in dimineata zilei de 25 iulie 2010, la ora 11 fix, in centrul universului meu a aparut, alaturi de sotia mea, un ingeras. Un sufletel scump si drag, o copila dulce si frumoasa ca o papusica: FETITA MEA! Sunt multi ani de cand imi doresc sa am o fetita, iar visul mi-a devenit realitate!

Nu exista suficiente cuvinte, in toate limbile lumii, pentru a putea exprima macar o parte din senzatiile extraordinare pe care le ai atunci cand iti tii puiul in brate, sau cand ii faci baita, sau cand ii simti manuta strangand cu putere degetul tau!… Nu pot descrie nicicum bucuria nemarginita pe care am avut-o cand mi-a zambit prima oara, sau cand i-am vazut ochisorii curati si limpezi ca inima oceanului!…

Nimic nu mai conteaza pentru noi, cu exceptia ei! Eforturi sustinute, munca nemasurata, privatiuni si sacrificii, toate palesc atunci cand simti pe obraz suflarea propriului copil. Sunt momente in care simti ca orice iti este la indemana pentru fericirea ei!…

Iat-o pe printesa mea! Faceti cunostinta cu ANDRADA SABINA, cea mai frumoasa fetita din lume!…